Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Traian Berbeceanu a fost eliberat din arest. Decizia instanţei este definitivă

Publicat in Adevarul, marți 26 noiembrie 2013 ·

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis marţi recursul comisarului şef Traian Berbeceanu şi a dispus eliberarea poliţistului din arest preventiv. Soluţia instanţei este definitivă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României a admis recursul declarat de fostul şef al BCCO Alba, Traian Berbeceanu, împotriva deciziei prin care Curtea de Apel Bucureşti a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a acestuia. Astfel Traian Berbeceanu va fi eliberat din închisoare.

Traian Berbeceanu, deveanul care a condus în ultimii opt ani BCCO Alba, a fost arestat preventiv în 23 octombrie, fiind pus sub învinuire pentru că ar fi sprijinit trei grupări infracţionale.

Potrivit procurorilor, prima grupare căreia comisarul BCCO Alba i-ar fi oferit protecţie a fost înfiinţată în 2003 de soţii Biriescu. Aceştia se ocupau de comercializarea ilegală a produselor petroliere şi s-ar fi sustras de la plata impozitelor către bugetul de stat. Au administrat circa 20 de firme fantomă, angrenate în fraude tip carusel.

A doua grupare aflată, susţin procurorii, sub protecţia şefului de la Crimă Organizată a fost înfiinţată de Alin Simota şi locotenentul său, Cristian Litera. Procurorii DIICOT susţin că interlopul Cristian Litera, fost bodyguard al patronului clubului Jiul Petroşani, a devenit în 2004 informator al lui Berbeceanu. Aceasta după ce fusese prins făcând trafic de droguri.

De asemenea, baronii fierului vechi din Hunedoara, judecaţi pentru fraude economice de aproape două milioane de euro, au fost, susţin procurorii DIICOT, în relaţii de încredere cu Traian Berbeceanu. Acesta l-ar fi anunţat pe unul dintre ei că va fi ridicat de DIICOT.

După ce Berbeceanu a fost pus sub învinuire, apropiaţii săi au dat publicităţii o scrisoare a acestuia, în care şeful de la Crimă Organizată îi prezenta pe cei care ar fi vrut îndepărtarea lui din frunte

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 4 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 5 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 2 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 6 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 4 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 5 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 5 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 5 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°