Umblă vorba, dar nu-i nimic sigur, că acum cîteva luni, CNATDCU a primit solicitarea de a reexamina o cerere de echivalare a unui doctorat obţinut la o foarte prestigioasă universitate americană – nu spui care, dar e mare. Se zice că dosarul trena de ceva vreme, se pare că aceia care examinaseră la început cererea găsiseră că sînt cam puţine publicaţii ataşate, sau ceva asemănător. Oricum, era grabă mare, aşa că s-a format o comisie ad-hoc, pentru că vechea comisie fusese deja desfiinţată, iar cea nouă încă nu era numită oficial, şi respectivii comisari au primit de la cineva din minister dosarul cu pricina. Prima surpriză a fost că, în dosar, se afla cartea de vizită a fratelui doctorului american, nu spui cine, persoană destul de însemnată, cît despre starea sa civilă – nu am habar. A doua surpriză a fost că, în scurt timp, toţi comisarii au fost sunaţi de fratele catindatului la echivalare, în ciuda faptului că, mă-nţelegi, numele lor ar fi trebuit să rămînă secrete, darmite numerele de telefon. Dar ce să-i faci? Informaţia circulă. Ei, omul voia să-i întîlnească pe comisari, să se cunoască şi ei, ca-ntre oameni de omenie. În urma acestui elegant demers, pe care numai naivii l-ar fi putut lua drept presiune, unul dintre comisari a renunţat la misie. Ceilalţi s-au pus pe examinat documente şi articole. Unul dintre ei, cu ochi mai buni şi cu ceva educaţie artistică în copilărie – zău că ne-ar trebui mai multe ore de desen în şcoală! –, a constatat că, la unele articole, pare să fie o mică nepotrivire de caracter şi de orientare între corpul unui articol, adică textul propriu-zis, şi antetul care conţine numele revistei, volumul şi paginile. A luat revista la purecat şi n-a găsit articolul. Pasămite, catindatul suprapusese antetul peste un text apărut cine ştie unde (procedeu de care, se spunea mai an, n-ar fi străin nici un mare edil bucureştean, medic la orig