Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cumparatorii cheltuiesc 111 procente din venituri pentru prima locuinta

Publicat in Ziare.com, vineri 13 martie 2009 ·

Persoanele care isi cumpara o locuinta pentru prima data folosesc 111 procente din veniturile lor pentru avans si plata ratelor in primul an, potrivit unui studiu realizat in Marea Britanie.

Acest lucru se intampla pentru ca avansul necesar contractarii unui credit imobiliar se ridica la 24%, cel mai ridicat nivel din istoria tarii, scrie Daily Mail.

"Oamenii pur si simplu nu isi mai permit avansul, iar din cauza economiilor pentru acest avans, scade atat cererea, cat si cheltuielile in domeniu", a declarat Michael Saunders, de la Citigroup.

"Acum cativa ani, tinerii care isi cumparau prima locuinta ar fi imprumutat banii de avans de la parinti, dar acum, avand in vedere ca pretul locuintelor a scazut, ipoteca pe o casa veche nu mai este o optiune", a adaugat el.

Potrivit unui studiu Citigroup, doar 23.400 de ipoteci au fost aprobate in luna ianuarie, fata de 32.400 in decembrie, sau 48.600 in aceeasi luna in anul precedent.

Cele mai multe institutii de creditare cer cel putin 20% avans, iar unele chiar 40%.

Dintr-un punct de vedere, achizitionarea primei locuinte este mai ieftina, pentru ca atat pretul caselor, cat si ratele la banca, au scazut. Pe de alta parte, avand in vedere nivelul ridicat al avansului, doar cei care au economisit de foarte multa vreme isi pot permite sa cumpere.

Persoanele care isi cumpara o locuinta pentru prima data folosesc 111 procente din veniturile lor pentru avans si plata ratelor in primul an, potrivit unui studiu realizat in Marea Britanie.

Acest lucru se intampla pentru ca avansul necesar contractarii unui credit imobiliar se ridica la 24%, cel mai ridicat nivel din istoria tarii, scrie Daily Mail.

"Oamenii pur si simplu nu isi mai permit avansul, iar din cauza economiilor pentru acest avans, scade atat cererea, cat si ch

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANR Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi, suspendată

Ziua Constanta acum 7 ore
Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi în urma naufragiului a fost suspendată din cauza lăsării întunericului. Vă reamintim că accident de navigaţie a avut loc în această dimineaţă la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe. Alerta

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 7 ore
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Superliga: CFR Cluj – Farul Constanţa 5-1. Clujenii vor evolua în Conference League

News.ro acum 6 ore
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 5-1, formaţia Farul Constanţa, în ultima etapă din play-off-ul Superligii. Echipa lui Dan Petrescu va juca în Conference League. Clujenii aveau nevoie de victorie pentru a fi siguri că î

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum 7 ore
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 8 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum 6 ore
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 10 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum 5 ore
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

Box Alexandru Buleu și Erson Huseim, de la CSM Constanța, învingători în Cupa României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 6 ore
Doi pugiliști de la CSM Constanța au boxat sâmbătă, 18 mai 2024, la Brăila, în finalele Cupei României pentru seniori U-22 și ambii au coborât treptele ringului victorioși. La categoria 51 kg, Erson Huseim s-a dovedit a fi cel mai formă boxer, înv

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 11 ore
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Vremea

București
acum

12°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/23°
mie.

12°/22°
Iasi
acum

10°
dum.

10°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/25°
Constanta
acum

dum.

9°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

dum.

9°/22°
lun.

12°/23°
mar.

12°/22°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

14°
dum.

14°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°
mie.

14°/23°