Lucrează la Paşapoarte, serviciu pe care îl conduce de ani buni. Îşi doreşte să vadă lumea, şi în special spaţiul nipon, dar timpul nu-i ajunge încă pentru călătorii Ofiţer de carieră, comisarul-şef  Ioan Iacob şi-ar fi dorit să devină profesor de sport, însă viaţa a vrut altfel. A făcut handbal de performanţă şi a jucat în divizia B, însă intrarea în 1983 la Şcoala de Ofiţeri i-a schimbat orizonul profesional. A contribuit la asta şi familia, pentru că doi fraţi erau deja angajaţi ai Ministerului de Interne.  La absolvire crede că a avut un noroc nesperat, pentru că a fost printre puţinii care a prins repartiţie în judeţul natal. Şansa a fost o cutumă internă care spunea că absolvenţii căsătoriţi cu cadre didactice pot fi repartizaţi în acelaşi judeţ în care este repartizată soţia.  Şi aşa a ajuns să lucreze în 1986 ca tânăr locotenent în Inspectoratul Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud. „ Am fost privilegiat de soartă cu repartiţia. Cred că am fost singura excepţie din acel an de absolvenţi“, îşi aminteşte comisarul.

Germanii surprinşi de operativitatea bistriţenilor

 Fire deschisă, din munca de poliţie cel mai mult l-a atras contactul cu oamenii, aşa că a ajuns repede la Serviciul de Paşapoarte, Străini şi Emigrări, departament dificil şi foarte aglomerat. Serviciul a suferit metamorfoze în timp şi transferări din poliţie, către un serviciu independent, numit Evidenţă Informatizată a Persoanei şi apoi în subordinea Prefecturii. A trecut şi prin vremuri dure în anii 2003-2004 când de pe urma unor reorganizări cu personal puţin şi avalanşă de cereri, programul devenise aproape non -stop: „ atunci ajungeam să dormim două ore pe noapte “, îşi aminteşte acum. Dar reversul medaliei a fost, după multă muncă, eficientizarea sistemului: „Acum eliberăm chiar şi în câteva ore paşaportul în situaţii de urgenţă“. Îşi aminteşte de multe situaţii î