Cine il vede pe dl Iliescu cum incearca sa-si reaseze echipa in formatie de atac dupa infrangerea din alegerile prezidentiale nu poate sa nu ramana oarecum perplex. Dl Iliescu pare integral convins ca, intotdeauna si orice s-ar intampla, el are indreptatirea sa atribuie vina in PSD tuturor celorlalti. La baza filosofiei sale de partid este ideea ca partidul e o proprietate a sa, data temporar spre folosinta, pe baza de incredere (trusteeship), altor oameni. Acestia, fie ca se numesc Petre Roman, Adrian Nastase sau Mircea Geoana, se vor dovedi mai devreme sau mai tarziu ca nu sunt la inaltime. Daca exceleaza, sunt aroganti. Daca au maniere, sunt prostanaci. Oricum ai da-o, cu ei e ceva in neregula. Cu dl Iliescu si cu trecutul PSD, de care oamenii mai tineri din partid sunt doar partial sau deloc responsabili, nu. La varsta si intelepciunea lui, dl Iliescu face marele pacat de a nu gandi istoric si de a presupune ca nici votantii nu o fac. Dar ei o fac: o parte insemnata din votul pentru PSD sau pentru orice partid se da nu pe oferta de promisiuni (lumea e cam lamurita ce valoare au in general promisiunile politice), ci pe un anumit profil construit in timp al unui partid. PSD a avut de mai multe ori ocazia, fiind partidul care a dispus mult timp de ruralul sarac, captiv prin elitele sale traditional afiliate lui, sa se desprinda mai clar de un trecut dezavantajos siesi, pentru a-si cauta o baza electorala mai tanara si urbana. Acest lucru nu a fost posibil nu datorita vremelnicilor lideri pe care dl Iliescu ii lasa din mana de cum le merge prost, ci din cauza prezentei sale constante in fruntea partidului. Cum sa te delimitezi de autoritarismul primilor ani cu dl Iliescu inca in frunte? Cum sa spui ca nu mai esti partidul mineriadelor, revolutiei incalcite, smecheriilor electorale, controlului media publice, persecutiei presei private cand tot dl Iliescu este acolo c