Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Localnicii din Valea Jiului s-au bulucit la plimbări gratuite cu telegondola

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 7 februarie 2011 ·

Autorităţile locale din municipiul Vulcan au reuşit să pună în funcţiune telegondola care duce de la marginea oraşului până în Pasul Vâlcan. După o inaugurare cu un mic ghinion (însăşi Elena Udrea rămânând blocată o oră, sus, pe pârtie, vineri) sâmbătă şi duminică locuitorii Văii Jiului au dat buluc să se plimbe cu noua atracţie a zonei, mai ales că plimbarea a fost gratuită. Sursa: Remus SuciuSursa: Remus SuciuSursa: Remus Suciu

1 /.

E duminică, e soare, e cald iar aproape de amiază pe strada care urcă din Vulcan spre Pasul Vâlcan nu se mai poate urca cu maşina încă din punctul în care aceasta se intersectează cu drumul ce coteşte spre Cabana Căprioara.

Un poliţist este certat de zor de întârziaţii la plimbarea spre telegondolă. Degeaba le explică faptul că dacă i-ar lăsa să urce ar bloca drumul ocupat deja pe un sens, pe o lungime de un kilometru de maşini trase pe dreapta, pe lângă care sute de oameni de toate vârstele care urcă şi coboară pe jos. Parcarea de 200 de locuri de la baza telegondolei este şi ea plină-ochi.

Senzori prea fini

O coadă de 100 de persoane este formată la punctul de îmbarcare. Aici însuşi primarul Vulcanului, Gheorghe Ile, se zdrobeşte tot să îmbarce în ordine, în flux continuu şi în mod echilibrat pe cabine mulţimea care abia aşteaptă să experimenteze minunea de 10 milioane de euro. La un moment dat, telecabina se opreşte. Din nou. Aşa s-a întâmplat şi la inaugurare, noroc că Elena Udrea, al cărei minister a dat bună parte din banii pentru investiţie, ajunsese deja sus. A stat acolo un ceas, fără să aibe de unde cumpăra un ceai cald.

Se pare că doi tineri s-au apucat să ţopăie într-una dintre cabine când mai aveau 50 de metri până la punctul de debarcare. Au fost văzuţi şi certaţi serios de angajaţii instalaţiei, la coborâre.

"Sunt senzori pe rolele stâlpilor şi cum se simte o trepidaţie, cum se blochează

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

Femeia care a câștigat la loterie de două ori câte un milion de dolari în decurs de doar 10 săptămâni

Ziare.com acum o ora
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

UPDATE - Prahova - Intervenţie de urgenţă pentru stabilizarea provizorie a străzii surpate, la Slănic. Prefect: În momentul de faţă nu există niciun indiciu concret că ar trebui să extindem perimetrul de siguranţă

News.ro acum o ora
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Prahova a aprobat, vineri, realizarea unei intervenţii de urgenţă pentru stabilizarea provizorie a străzii 23 August din Slănic, surpată în urmă cu o săptămână. După stabilizarea provizorie a tron

Marcel Ciolacu, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei: La nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului / Apreciez munca acestor oameni, cu toată complexitatea pe care o implică

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, vineri, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei, că la nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului. Şeful Executivului spune că apreciază munca acestor oameni, cu toată compl

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 5 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 5 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Nicuşor Dan: Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată

Mediafax acum o ora
„Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată. Compania Municipală Energetica Servicii Bucureşti a realizat probele de presiune pentru încă două tronsoane de conductă magistrală de termoficare, în Obiectivul 4 – Magi

București: Poliția caută mai multe persoane care au răpit un bărbat dintr-un complex de locuințe din Sectorul 1

HotNews acum 3 ore
Poliţiştii bucureşteni caută mai multe persoane care ar fi răpit un bărbat dintr-un complex de locuinţe din Sectorul 1 al Capitalei, acesta fiind găsit ulterior pe o stradă din acelaşi sector. Masini de politieFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Potr

Vinerea Mare Ce zi importantă este pentru credincioși în calendarul ortodox, 3 mai 2024?

Ziua Constanta acum 6 ore
În Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.H

Directoarea Teatrului Național din Timișoara, inclusă în Capital Top 100 Manageri

Press Alert acum 31 minute
Ada Hausvater, directorul general al Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara, a fost inclusă în Capital Top 100 Manageri, ediția 2024, revistă care este disponibilă la punctele de difuzare a presei și online, pe site-ul www.edituradecarte.

Vremea

București
acum

18°
vin.

12°/18°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

19°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°