Premierul Victor Ponta i-a spus lui Radu Stroe în debutul şedinţei de Guvern că a încercat "să împace şi capra şi varza" în privinţa codului rutier. Ministrul de Interne a afirmat iniţial că dezbaterile la Codul Rutier au început deja la nivelul grupurilor parlamentare. Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU
"Noi, deja, în urma dezbaterilor de astăzi, am găsit o formulă, însă aici trebuie să fie limpede că nu se poate să împaci şi capra, şi varza...", a mai spus ministrul de Interne.
La rândul său, premierul Ponta a replicat: "Dumneavoastră aţi încercat".
Radu Stroe a adăugat că este necesar ca noul Cod Rutier să fie mai sever.
"Nu, n-am încercat. Trebuie să avem o lege severă, pentru că nu ne putem juca cu viaţa oamenilor, cu oamenii care rămân schilozi pe viaţă, nu ne putem juca cu sănătatea publică. Cei care au altă dorinţă sunt liberi să nu mai circule dacă li se pare foarte aspru", a răspuns Stroe.
Premierul nu s-a lăsat mai prejos, spunând că nu ştie "cine-i capra, cine-i varza", dar Codul trebuie adoptat pentru că este în interes public.
În încheierea schimbului de replici, Radu Stroe a afirmat că săptămâna viitoare, proiectul ar putea fi finalizat şi adoptat de Guvern.