Ultima tusa E vorba de aparitia, peste noapte, a unei galerii la parterul atelierelor de creatie din Lapusneanu, in care de pe mult flanatul trotuar, facind doar un pas, ii poti regasi pe cei trei mari. Nu la brat, se-ntelege, desi asta s-ar fi putut intimpla in secolul abia incheiat, cind cei trei colosali moldoveni, si altii de-aceeasi talie, chiar puteau fi vazuti la Corso din Lapusneanu. Si cind, luindu-i la brat - cu prealabila permisiune - te-ai fi simtit in al noualea cer. Daca din partea unuia nu cu exagerat staif ca Tonitza, permisiunea n-ar fi fost o problema, ma-ndoiesc de ingaduinta autentic boierosului Pallady. Doar o metafora de-nceput. Pentru ca e vorba, in realitate de aparitia, peste noapte, a unei galerii la parterul atelierelor de creatie din Lapusneanu, in care de pe mult flanatul trotuar, facind doar un pas, ii poti regasi pe cei trei mari. Dar si pe multi altii, la fel de mari. Intr-o surpriza absolut incintatoare. Doar si simpla insiruire de nume are darul totalei surprize: Aman, Petrascu, Dimitrescu, Harlescu, Baesu, Acontz, Briese, Baltatu, Popa, Bancila, Cosmovici, Grigorovici, Sfintescu, Popovici, Camarut, Baba. Iar daca e, totusi, de a-l lua/ a ti se permite a-l lua pe unul din acestia la brat, pe faimosul trotuar, atunci, nici vorba, fiecare l-ar prefera tot pe altul. In ceea ce ma priveste, alegerea nu e de ieri-de azi, iar tablourile din noua galerie "Dana" s-ar institui in... probe. Desenul lui Pallady, in suavele lui tonalitati... inconfundabil palladyene, e inca o certa atestare la incomensurabilul capitol al picturii noastre interbelice. Gestica savant naiva sta in seria de crochiuri executate spontan, in boemele locante ale vremii, de nu si in budoarele curtezanelor pe care pictorul le-a frecventat cu senioriala concupiscenta. Ar urma - in linia acelorasi suavitati - Autoportretul lui Stefan Dumitrescu, pastrind - fericit - nefinal