În timp ce guvernul federal se pregăteşte să fie închis, preşedintele Barack Obama a ţinut un discurs prin care s-a adresat militarilor americani. Şeful de la Casa Albă a promis că va face presiuni asupra Congresului până va fi adoptat un text comun asupra bugetului federal, ceea ce va permite reluarea activităţii în guvern şi va îndepărta incertitudinile privind plata salariilor.
Fiind sigurul răspuns de la anunţul falimentului tehnic până acum, Obama s-a adresat trupelor americane printr-o filmare de trei minute publicată de administraţia prezidenţială. Oficialul a ales să nu facă nicio referire către republicani, deşi împotrivirea lor faţă de pachetul de legi „Obamacare”, ce îi obligă pe toţi americanii să aibă asigurări de sănătate, a contribuit la blocajul fiscal al Statelor Unite.
„Din nefericire, Congresul nu a reuşit să-şi îndeplinească datoria”, a declarat Obama. „A eşuat să aprobe un proiect de buget şi, în consecinţă, o mare parte din guvernul nostru trebuie să fie închisă, până când Congresul o va finanţa din nou”, a adăugat oficialul.
Însă liderul american a dat asigurări că va continua să facă presiuni asupra Congresului pentru a redeschide guvernul cât mai curând şi pentru a reabilita situaţia instituţiilor şi a bugetarilor. Camera Reprezentanţilor trebuie să propună o lege privind bugetul federal care să treacă de votul Senatului, fiind unica soluţie pentru a ieşi din faliment.
Trupele din Statele Unite şi cele aflate în misiuni internaţionale vor rămâne la datorie, a spus Obama, amintind de legea aprobată luni, care asigură plata salariilor cadrelor militare. Decizia fost aprobată mai întâi de Casa Reprezentanţilor, iar Senatul s-a conformat propunerii, fiind o dovadă rară de conciliere între cei doi mari jucători politici din SUA. Obama a dat asigurări că misiunile soldaţilor americani nu vor fi afectate de impasul fiscal. @N