Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primele declaraţii ale taximetristului înjunghiat de blonda misterioasă. Minte sau spune adevărul?

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 9 martie 2012 ·

Ion Ţugui şi-a revenit după operaţie. Spune că femeia i-a înfipt cuţitul în gât la sfârşitul cursei, când el se aştepta să-l plătească. N-o poate recunoaşte pentru că era întuneric Sursa: 7EST

Taximetristul care a fost înjunghiat în gât de o clientă a vorbit în urmă cu puţin timp cu reporterii 7EST din Iaşi.

I-a înfipt cuţitul în gât la sfârşitul cursei

Ion Ţugui, de 53 de ani, a povestit cu lux de amănunte clipele de groază prin care a trecut în zorii zilei de joi. Victima agresoarei din taxi susţine că nu a mai văzut-o nicioadată pe femeie, pe care a descris-o a fi tânără, înaltă, blondă, tunsă scurt. Bărbatul a explicat că agresoarea i-a cerut să o conducă pe Strada Ogorului nr. 8, din apropierea Pieţei Păcurari, însă în intersecţia cu Moara de Foc i-a înfipt cuţitul în gât.

Taximetristul, care a fost la un pas să-şi piardă viaţa după ce a fost înjunghiat, a povestit cum a scăpat din ghearele morţii. Când a ajuns în intersecţia Moara de Foc, şoferul a redus viteza pentru a vira la dreapta, moment în care femeia a scos cuţitul din geantă şi i l-a înfipt în gât.

Inexplicabil: victima nu i-a spus şoferului care l-a dus la spital că are gâtul tăiat

„Am pus repede mâna, că am simţit că îmi curge sânge şi am acoperit cu gulerul de la geaca din piele cu care eram îmbrăcat. Sângeram şi pe nas, şi pe gură... Atunci am coborât din maşină. Când a urcat, s-a aşezat în spatele meu, în stânga. Nu ştiu care era scopul ei. Din maşină mi-a furat staţia de emisie recepţie şi casetofonul. Banii erau la mine, în buzunar, nu mi-au fost luaţi. După ce am coborât, cineva m-a văzut şi a chemat un alt taximetrist, de la firma Euro Taxi, care m-a dus la spital. Eu nu-l cunosc, nu am vorbit cu el, nu i-am spus ce am păţit, deci el nu avea de unde să ştie ce am păţit, ca să sune la poliţie", a declarat taximetristul.

@

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 8 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 6 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 6 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 7 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Ce pensie va avea Iohannis: „Are 42 de ani de muncă şi 10 de preşedinţie”

Buna ziua Brasov acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a depus cererea de pensionare de la Colegiul Naţional „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, lucru deja confirmat de Administraţia Prezidenţială. Preşedintele Klaus Iohannis urmează să împlinească 65 de ani, fiind născut la 1

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 11 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Proiect de lege Părinții singuri nu vor mai fi obligați la ture de noapte, ci numai dacă își doresc

Ziua Constanta acum 9 ore
Un proiect de lege iniţiat de Silvia Dinică, senatoare USR, care prevede că părinţii singuri nu vor mai fi obligaţi la ture de noapte şi pot lucra doar dacă îşi doresc, a fost votat favorabil în Camera Deputaţilor, for decizional, şi merge spre prom

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 6 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

Dennis Man şi Valentin Mihăilă au promovat în Serie A

News.ro acum 7 ore
Formaţia Parma, la care joacă Dennis Man şi Valentin Mihăilă, a obţiinut, miercuri, promovarea în primul eşalon din Italia. În etapa a 36-a din Serie B, antepenultima a sezonului, Parma a remizat în deplasare cu Bari, scor 1-1. Mihăilă a jucat pe to

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

10°
joi

10°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

11°
joi

11°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°