Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Maternitatea a pus ochii pe un nou sediu

Publicat in Vremea Noua, marți 19 februarie 2013 ·

Instituţia, al cărei sediu a fost retrocedat, a găsit un spaţiu în care şi-ar putea desfăşura activitatea dacă Primăria nu va accepta preţul cerut de proprietari * Primăria, care este “încântată” de soluţia prezentată de conducerea maternităţii, susţine că are încă două variante, una fiind chiar mutarea la Spitalul CFR

Chiriaşă într-un imobil care a fost retrocedat foştilor proprietari, Maternitatea “Buna Vestire” din strada Nicolae Alexandrescu nr. 99 a identificat un spaţiu în care s-ar putea muta, la nevoie. “Există discuţii între noi şi Primărie cu privire la o posibilă locaţie pentru maternitate. Locaţia, pe care noi am descoperit-o, necesită unele amenajări, dar este corespunzătoare activităţii pe care o desfăşurăm. Primăria, căreia i-am prezentat soluţia vineri, a fost încântată”, a declarat, luni, directorul maternităţii, dr. Anamaria Hărăbor.

Purtătorul de cuvânt al Primăriei, Mihai Costache, a confirmat informaţia, dar nici el nu a precizat unde este localizat spaţiul propus.

Surse municipale au afirmat că imobilul studiat nu ar aparţine încă Primăriei, ci statului, de aici şi reţinerile în a-i dezvălui amplasarea.

Sediul actual al Maternităţii “Buna Vestire”, unde anual se nasc între 1.300 şi 1.500 de bebeluşi, a fost retrocedat foştilor proprietari în urmă cu câţiva ani şi aparţine acum Fundaţiei “Caritatea” din Bucureşti. Pentru ca maternitatea să-şi desfăşoare în continuare activitatea acolo, îi plăteşte fundaţiei o chirie de 40.000 de lei pe lună (anual, vorbim de peste 100.000 de euro). Primăria a demarat tratative cu reprezentanţii fundaţiei în vederea achiziţionării sediului, pentru a evita un transfer al unităţii medicale, dar preţul cerut de “Caritatea” – peste 3 milioane de euro – este considerat prea mare de municipalitate.

Încă două variante de rezervă

Pe lângă spaţiul identificat de conducerea maternităţii

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un elicopter care îl transporta pe președintele iranian Ebrahim Raisi s-a prăbușit

Press Alert acum 32 minute
Un elicopter care îl transporta pe președintele iranian Ebrahim Raisi s-ar fi prăbușit, a anunțat duminică televiziunea de stat iraniană, adăugând că echipele de salvare se îndreaptă spre locul respectiv. Presa iraniană a furnizat rapoarte contradic

Accident violent pe DN 24, între Vaslui și Iași. O motocicletă și un autoturism au luat foc după ce s-au ciocnit: trei persoane au murit

HotNews acum 59 minute
Accidentul s-a produs duminică după-amiază, pe DN24, într-o curbă periculoasă, pe drumul dintre Vaslui și Iași, pe raza teritorială a comunei Codăești, au anunțat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui. La fața locului au a

Dinamo Bucureşti a câştigat Cupa României la handbal masculin

Mediafax acum o ora
Constănţenii au condus aproape toată prima repriză, intrând la pauză cu un rezultat de egalitate (10-10). Prima parte a reprizei secunde a fost echilibrată, elevii lui Xavier Pascual desprinzându-se pe final de meci, când s-au desprins de la 18-18 l

Poliţiştii au prins un deţinut care a evadat de la un punct de lucru, după două ore de căutări prin municipiul Timişoara

HotNews acum o ora
Un condamnat încarcerat în Penitenciarul Timişoara, unde avea regim deschis de muncă, fără supraveghere, a evadat duminică din punctul în care lucra, în oraş. Poliţiştii l-au prins pe o stradă din municipiu, după două ore. masina politieFoto: Agerpr

Liderul tentativei de lovitură de stat din Republica Democratică Congo a fost ucis

G4Media acum 54 minute
Liderul tentativei de lovitură de stat din Republica Democratică Congo, un activist din rândul diasporei congoleze stabilit în SUA, Christian Malanga, a fost împuşcat mortal de armată în timpul asaltului asupra palatului prezidenţial de la Kinshasa,

Doi morţi şi cinci dispăruţi după o presupusă coliziune cu o ambarcaţiune pe Dunăre, în Ungaria

Mediafax acum o ora
Cadavrul unui bărbat adult a fost găsit în apropiere de locul accidentului, în timp ce cel al unei femei a fost recuperat mai în aval, iar unităţile de intervenţie în caz de dezastru încă mai căutau cele cinci persoane dispărute, a declarat duminică

Finlanda pregătește o lege pentru respingerea migranţilor la graniţa cu Rusia. Motivul pentru care este dispusă să încalce angajamentele internaţionale

Ziare.com acum 15 minute
Finlanda va propune săptămâna viitoare un proiect de lege care să le permită agenţilor de frontieră să blocheze solicitanţii de azil care încearcă să intre din Rusia, a declarat duminică, 19 mai, premierul. Este o decizie care ar putea determina Hel

Primele imagini cu Florentina, TÂNĂRA ucisă la Sibiu de iubitul său drogat

Gandul acum o ora
Un tânăr cu antecedente psihice, posibil drogat în momentul faptei și-a înjunghiat sâmbătă iubita la Sibiu. Pe de altă parte cei doi erau cunoscuți și ca amatori de droguri, și numai. Crima a avut loc sâmbătă după-amiază, iar vecinii spun că cei doi

Formula 1: Max Verstappen a obţinut a cincea victorie din acest sezon, la Emilia Romagna Grand Prix

News.ro acum o ora
Olandezul Max Verstappen (Red Bull Racing) a câştigat, duminică, Emilia Romagna Grand Prix, a şaptea etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Plecat din pole position, Verstappen a obţinut a cincea victorie din acest sezon. El s-a mai impus în Ba

U Cluj învinge Oţelul Galaţi şi va juca cu Universitatea Craiova barajul pentru Conference League

Mediafax acum 2 ore
Gazdele au dominat prima jumătate de oră, concretizată cu obţinerea unui penalty, în minutul 28, după faultul portarului Gertmonas asupra lui Teles. Lituanianul şi-a reparat greşeala, parând execuţia lui Rusevic de la punctul cu var. Oţelarii au avu

Vremea

București
acum

22°
dum.

12°/23°
lun.

12°/21°
mar.

14°/24°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/23°
lun.

11°/23°
mar.

10°/25°
mie.

12°/25°
Constanta
acum

15°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

11°/26°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

26°
dum.

15°/26°
lun.

15°/23°
mar.

13°/26°
mie.

15°/22°