Cea mai grea digestie de pe aliniamentul Crăciun-Revelion nu e cea alimentară.
Citindu-l pe Zicu în ultima postare facebookiană de dinainte de 2012 pricepi o dată în plus cîtă dreptate a avut Malraux spunînd că secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc. Sigur, gînditorului francez nu i-a dat prin cap că secolul s-ar putea şi să fie religios, şi să nu fie deloc. N-are nici o vină. Erau vremuri în care fusion-ul dintre concepte, tehnologii, acatiste şi psalmi nu era tocmai permis. Astăzi, din fericire, e voie orice.
E voie să te emoţionezi la un mesaj spiritual al unui fotbalist înainte de Anul Nou, un text minunat şi tare, ca o deposedare pe la spate nicicînd desluşită între fault şi gest de artist. “Nimic din lumea asta nu ni se cuvine”.
Hm, de la un fotbalist venind e bine zis, de o ironie devastatoare. “Iubiţi-vă aproapele, nu faceţi rău intenţionat şi nu fiţi invidioşi!”. O, da! Orice fotbalist are o vastă experienţă în chestiunea “răului neintenţionat”. Exemple: să “furi” un penalty, să provoci un “roşu” adversarului, să nu recunoşti cînd mingea iese afară din tine, ba chiar să ridici mîna şi să o ceri impertinent, să te tăvăleşti de durere neatins de nimeni. Iar la sfîrşit sau la început, nu contează, să-ţi faci o cruce mare şi imediat să-ţi pui iarbă în sîn, rugăciunea şi superstiţia, cumetre Andre, iată noua religie, habar n-ai tu!
“Fericirea este în noi, nu în altă parte. Valorile vieţii sînt în interior”. Tăcere. Ce să mai zici? E atît de etern frumos încît abia dacă mai poţi şopti ruşinat că, poate, la vreo ocazie, ar fi bine să se mai coboare din noi în fapte această fericire. Nu-l bănuiesc pe Zicu că n-ar fi dintre cei care îşi împart norocul. Şi nici nu-l cred nesincer, deşi îmi miroase că a copiat de pe undeva rîndurile cu iz de tămîie. Dar, pe zei!, cu toţii ne inspirăm de undeva în lumea asta superconectată.
Zicu e o
