ROMĂNIA CA TELENOVELĂUn invalid bocăne pe asfalt cu piciorul de lemn, arătând, de sub şepcuţa de ciclist, o pereche de sprâncene mari, stufoase, care se mişcă mărunt şi neştiut, ca nişte păianjeni. ROMĂNIA CA TELENOVELĂMoto:"Trăim în România, şi asta ne ocupă tot timpul"

Mircea Badea, realizator tv

Un invalid bocăne pe asfalt cu piciorul de lemn, arătând, de sub şepcuţa de ciclist, o pereche de sprâncene mari, stufoase, care se mişcă mărunt şi neştiut, ca nişte păianjeni. O firmă stângace, vopsită într-un verde grosolan: Frizeria – Telefon... proprietar, Leibovici. Străzi înguste, mărginite de castani bătrâni, ca nişte tuneluri, răzbătând, la capăt, către malurile Dâmboviţei. Pe la porţi, aşezaţi pe băncuţele joase şi tăcute, de şosea comunală, pensionari fără vârstă. Sunt toţi foşti maiştri, păstrând încă în ciolanele lor uscate siguranţa de altădată, iar în coatele ascuţite, care umblă repede prin aer, răutatea cu care-şi loveau ucenicii. Stau cu mâinile pe genunchii osoşi, lăsând soarele puţin de toamnă să le pătrundă în trupul fără căldură.

Tramvai vechi, poate cel mai vechi din Bucureşti, circulând departe de centru, pe o linie secundară şi cu şinele înălţate deasupra asfaltului, ca la tren. Merge hârâit, mai mult se smuceşte decât înaintează. Călătorii, după ce au urcat, punând piciorul pe o scândură lăsată jos, aproape de pământ, prin două bare de fier, ţopăie din inel în inel, până ajung pe unul dintre scaunele roşii; un roşu gros, dat cu o pensulă mare.

Doi căluţi, ca în pozele manualelor de şcoală, trag un dric mortuar. Roţile de cauciuc fâşâie tăcute pe asfalt. În urma lui, ţinându-se de bară, cum fac copiii pe uliţele prăfuite ale unui cătun, merge văduva, cu capul în jos, fără să se gândească la nimic, adormită de fâşâitul roţilor şi de ţăcănitul ritmic al potcoavelor.

şoseaua urcă pe lângă colonia muncitorilor de la