*Cosmin Ivan era agent al Biroul de Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Tulcea atunci când a săvârșit fapta, dar între timp a demisionat
Tribunalul Tulcea a dat, săptămâna aceasta, prima soluție în dosarul în care Cosmin Ivan este acuzat de infracțiuni de corupție. Decizia poate fi atacată cu apel în termen de zece zile de la comunicare.
Conform deciziei magistraților, acesta a primit o pedeapsă de trei ani închisoare.
Instanța a decis suspendarea pedepsei aplicate inculpatului sub supraveghere pe o durată de cinci ani.
Ivan este obligat ca, pe durata termenului de încercare, să se supună măsurilor de supraveghere: să se prezinte la datele fixate de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Tulcea, căruia i se încredinţează supravegherea inculpatului, să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte opt zile, precum şi întoarcerea, să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă, să comunice informaţiile de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.
Conform procurorilor tulceni, Cosmin Ivan, în calitate de agent de poliţie, a pretins şi a primit bani de la persoane cercetate penal pentru infracţiuni referitoare la circulaţia pe drumurile publice pentru a interveni pentru soluţionarea favorabilă a dosarelor. În plus, a promis unei persoane că în schimbul a 200 euro va face demersuri şi o va ajuta să-şi înmatriculeze un autoturism adus din străinătate. Inculpatul Ivan Cosmin ar fi pretins şi primit banii atât pentru sine, cât şi pentru alte persoane, însă şi-ar fi însuşit întreaga sumă obţinută, de 1.600 euro şi 2.400 lei.
*Cosmin Ivan era agent al Biroul de Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Tulcea atunci când a săvârșit fapta, dar între timp a demisionat
Tribunalul Tulcea a dat, săptămâna aceasta, prima soluție