Dacă Piaţa San Marco din Veneţia e frumoasă noaptea, piaţa de peşte, “Pescheria”, are farmec numai dimineaţa devreme. Din Canareggio, cu traghetto pe la Santa Sofia, se ajunge în Rialto la ora cînd pescarii descarcă bărcile, aruncînd pe mal bogăţia lagunei.
Dacă Piaţa San Marco din Veneţia e frumoasă noaptea, piaţa de peşte, “Pescheria”, are farmec numai dimineaţa devreme. Din Canareggio, cu traghetto pe la Santa Sofia, se ajunge în Rialto la ora cînd pescarii descarcă bărcile, aruncînd pe mal bogăţia lagunei.
E un spectacol care îmbină culori, parfumuri şi sunete (jargonul pestriţ al negustorilor de peşte, amestecat cu ţipătul pescăruşilor e, în sine, un al doilea spectacol). “Pescheria” din Veneţia, mai veche de 800 de ani, se învecinează cu alte două hale furnizoare de materie primă gastronomică: “Erbaria” (legume, fructe) şi “Beccheria” (carne). La începuturile sale, oraşul de pe lagună avea mii de pescari. Dreptul de a vinde nu-l deţineau însă decît cei care împlineau 50 de ani. O lege numită “Giustizzia Vecchia” reglementa, din 1227, atît pescuitul, vînzarea, cît şi igiena sau preţurile.
24 de vieţi
Veneţienii spun că peştele are 24 de vieţi şi pierde cîte una la fiecare oră; de aceea, pînă la prînz, cînd se închide, “Pescheria” e plină de marfă şi de cumpărători. Cel mai vîndut peşte e macroul, numit, în italiană, “scombrio”, pe urmă sardina, dorada (“orante”), barbunul (“triglia”), lupul de mare sau lavracul (“branzini”) şi o specie de chefal, “bosega”.
Peştii mari, precum tonul şi peştele-spadă, sînt spectaculoşi şi din ei se poate cumpăra “cu felia”. Urmează calcanul, anghila, caracatiţa, speciile numeroase de crevete, mai mari (“gamberi”) sau mai mici (“scampi”, “pannocchie” sau “cannocce”) ori chiar foarte mici (“schie”).
Spectacolul e întregit de “granceola” – un “pă