Intrat în ultimul an de contract, Kapetanos vrea să profite de iminenta sa prezenţă la Mondial pentru a obţine un salariu mărit în Ghencea. Atacantul grec în vârstă de 27 de ani are oferte de transfer atât din ţara sa natală, cât şi de la echipe din Anglia şi Germania.
„Datorită Stelei am ajuns la echipa naţională. După Campionatul Mondial mă întorc în România ca să devin golgheterul Ligii I", a spus Pantelis Kapetanos la plecarea în cantonamentul Greciei, care se pregăteşte pentru participarea la turneul final din Africa de Sud.
În realitate, atacantul, care mai are un an de contract cu roş-albaştrii, se gândeşte mai mult la un transfer în străinătate. Este foarte posibil ca Steaua să accepte să-l vândă, având în vedere că l-ar putea pierde apoi gratis, aşa cum se întâmplă acum cu Pawel Golanski. Actuala înţelegere între „Kape" şi Steaua expiră în vara anului 2011, însă fotbalistul refuză să semneze o prelungire a acordului dacă nu i se va asigura un venit anual de 400.000 de euro, cu 160.000 mai mult decât leafa pe care o are în prezent!
„Nu este o pretenţie exagerată. Gândiţi-vă că Pantelis avea un salariu de 300.000 de euro pe an în perioada în care evolua la AEK Atena", a spus un apropiat al grecului. De altfel, într-un interviu acordat presei elene, chiar şi Kapetanos a lăsat de înţeles că va pleca din Ghencea: „Habar n-am ce are de gând preşedintele cu mine, dacă mă va lăsa să plec sau dacă va construi o nouă echipă din care să fac şi eu parte. Cert e că orice jucător îşi propune să ajungă cât mai sus în carieră. Am oferte, am înţeles că din Anglia şi din Germania vin cele mai bune".
Renegociere la şase luni
Începând din vara trecută, înţelegerea dintre Kapetanos şi Steaua include o clauză potrivit căreia contractul se renegociază o dată la jumătate de an. „Steaua trebuie să se decidă, la fiecare şase luni, dacă mă mai păstrează s