Premierul Victor Ponta afirmă, legat de modificările la Codul Penal, că nu crede că vreo ambasadă europeană contestă dreptul Parlamentului de a legifera, deoarece "şi în ţara lor se întâmplă la fel", adăugând că singura reacţie total greşită a fost cea a ambasadei SUA, care se referea la investiţii.
"Am văzut declaraţii de principiu, nu cred că vreo ambasadă europeană contestă dreptul Parlamentului de a legifera, pentru că şi în ţara lor se întâmplă la fel. Singura reacţie care cred că a fost total greşită, că nu se referea la realitate, a fost a ambasadei Statelor Unite, care vorbea despre investiţiile americane. Din câte ştiu eu, Chevron investeşte în România sau poate să plece dacă nu se aplică legea şi dacă nu reuşim să arătăm că putem proteja proprietatea privată. Nu mi-a zis nimeni vreodată de la Chevron cum e cu parlamentarii. De fiecare dată mi-au spus dacă o proprietate privată poate fi apărată. Aici cred că a fost o greşeală (legat de ambasadă - n.r.) şi o să transmit acest lucru", a spus Ponta.
Ambasadorii Germaniei şi Olandei la Bucureşti au avut o întâlnire, la Parlament, cu deputaţi din Comisia juridică, pe tema modificărilor la Codul penal, care au discutat şi cu ambasadorul Franţei.
Ambasadele Statelor Unite, Olandei, Germaniei şi ambasadorul britanic, Martin Harris, au criticat, miercuri, amendamentele aduse la Codul Penal de către deputaţi.
Astfel, Ambasada SUA la București a susținut, într-un comunicat, că amendamentele la Codul Penal adoptate marți "ar reprezenta un pas înapoi pentru România" și acțiunea Parlamentului "este un semnal descurajator pentru investitori, care va afecta negativ economia României".
Şi Ambasada Olandei la Bucureşti a precizat, miercuri, la solicitarea MEDIAFAX, că urmăreşte cu îngrijorare amendamentele la Codul Penal prin care Camera Deputaţilor a scos preşedintele şi parlamentarii din categ