Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Râmnicu-Vâlcea: 100 de elevi au cerut guvernelor lumii dreptul la educaţie pentru populaţia planetei

Publicat in Adevarul, vineri 24 aprilie 2009 ·

După ce au ascultat poveşti din cartea “Marea lectură”, scrise de ambasadori ai bunăvoinţei, copiii şi-au pus semnătura pe o Declaraţie prin care cereau “greilor” politicii lumii, acces la educaţie pentru 72 milioane de copii şi 774 milioane de adulţi analfabeţi.

Atmosferă cu adevărat de poveste, miercuri, la Biblioteca Judeţeană Antim Ivireanul din Râmnicu Vâlcea. 100 de copii de la clasele I-IV, de la Şcoala Take Ionescu au ascultat impresionaţi poveştile din cartea “Marea lectură”. „Cartea cuprinde poveşti pe tema educaţiei, scrise de celebrităţi, adevăraţi ambasadori ai bunăvoinţei la nivel mondial: Nelson Mandela, Paulo Coelho, Regina Rania a Iordanului. Milioane de copii şi adulţi din întreaga lume vor citi sau asculta poveştile din această carte”, a spus inspectorul şcolar Tatiana Mărăndici, care le-a citit poveştile. Organizatorul acestei lecţii deschise a fost organizaţia World Vision România, care, în cadrul Campaniei Globale pentru educaţie şi-a propus ca în anul 2009 să-i determine pe şcolari să fie pasionaţi de citit. “Eu am fost impresionată de Povestea Creionului, de Paulo Colho. Ce minunăţii şi câte poveşti poate face un creion care are o mină fermecată”, a spus Alina Popa, elevă în clasa a III-a.

Guvernele lumii, sensibilizate

La sfârşitul întâlnirii, invitatii, copiii şi cadrele didactice şi-au înscris semnăturile de participare într-un tabel,care va fi trimis apoi comitetului de organizare a Campaniei Globale pentru Educaţie. Copiii vâlceni se vor alătura astfel milioanelor de copii din întreaga lume care vor pleda în faţa guvernelor şi liderilor politici pentru respectarea angajamentului luat de a îndeplini obiectivele Educaţiei Pentru Toţi până în anul 2015. Campania Globală pentru Educaţie îşi doreşte să aducă în atenţia opiniei publice situaţia celor peste 72 milioane de copii din întreaga lume care nu au acces la ed

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 25 minute
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Tradiții și superstiții în Duminica Floriilor. Obiceiuri și semnificații

Ziua Constanta acum o ora
Duminica Floriilor sau Intrarea Domnului în Ierusalim este cea mai mare sărbătoare din Postul Mare și amintește de intrarea triumfală a Mântuitorului în cetatea Ierusalimului, a doua zi după ce L-a înviat pe Lazăr. Astfel, oamenii, auzind de venirea

Record la licitație: un ceas de aur al unui pasager de pe Titanic a fost vândut cu peste un milion de euro

Wall-Street.ro acum o ora
Un ceas de aur găsit împreună cu corpul celui mai bogat pasager al vasului Titanic a fost vândut la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebra navă, potrivit casei de licitaţii b

UE critică Kremlinul că a trecut sub ”conducere temporară externă” filialele unor companii italiene și germane din Rusia

Ziare.com acum 2 ore
Uniunea Europeană a criticat Rusia sâmbătă, 27 aprilie, pentru că a pus filialele unei companii italiene şi ale unei companii germane sub ”conducerea temporară externă” a unei entităţi Gazprom, declarând că această mişcare subliniază nerespectarea d

Gabriela Firea îşi depune candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti

Mediafax acum o ora
Gabriela Firea îşi va depune candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti. Evenimentul va avea loc duminică la Biroul Electoral Bucureşti.

Fitch Ratings a retrogradat perspectiva ratingului Boeing de la ”stabilă” ”negativă”

News.ro acum o ora
Fitch Ratings a retrogradat perspectiva ratingului Boeing de la ”stabilă” ”negativă”, pe fondul crizei de siguranţă care afectează producţia şi fluxul de numerar al producătorului de avioane din SUA, transmite Reuters. Agenţia de rating, care a conf

Irak: o nouă lege anti-LGBT+ prevede pedepse de până la 15 ani de închisoare

News.ro acum 3 ore
Parlamentul irakian a adoptat, sâmbătă, o lege care incriminează relaţiile homosexuale şi tranziţiile de gen, cu pedepse de până la 15 ani de închisoare, după un proiect iniţial care prevedea pedeapsa cu moartea, relatează AFP. Ca reacţie, ONG-ul Am

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

Război în Ucraina: Forţele ucrainene anunţă că au respins sâmbătă 59 de atacuri

News.ro acum 4 ore
Forţele de apărare ucrainene au respins, sâmbătă, 59 de atacuri inamice în cinci sectoare ale liniei de front, cele mai multe dintre ele pe ruta Avdiivka, relatează ukrinform.net. În total, 71 de situaţii de luptă au avut loc pe linia frontului pe p

Cutremur de Florii în zona Vrancea

Mediafax acum 3 ore
Un cutremur de intensitate redusă s-a produs duminică dimineaţă în zona Vrancea. Anunţul a fost făcut de Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului INCDFP.

Vremea

București
acum

18°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

12°/16°
Iasi
acum

17°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

9°/20°
Constanta
acum

16°
dum.

12°/17°
lun.

14°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

8°/21°
mie.

8°/20°
Timisoara
acum

16°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°