Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"N-aveţi un pic de vată, vă rog?"

Publicat in Jurnalul, miercuri 4 martie 2009 ·

Viorel B. avea 30 ani în 1989 şi lo­cu­ia în Câmpulung Muscel. "«Nu ştiu alţii cum sunt...», dar eu când îmi aduc aminte de Epoca de Aur, mă trec fiori reci. Nu pot şi nu vreau să uit ce-a fost atunci. Sâmburele de­gra­dă­rii morale de-acum a încolţit atunci, în anii de glorie deşănţată a «celui mai iubit fiu al poporului».

Era sâmbătă, 4 martie 1989. Dimineaţa mohorâtă şi fri­guroasă de primăvară musceleană. La ora 6:00, semnele citite şi învăţate din cartea groasă şi inestimabilă pentru noi de atunci – «Mama şi copilul» – arătau că astăzi va fi ziua cea mare. Caloriferul e rece, dar nu-i nimic. Stăm la bloc şi avem sobă pe lemne, ca toţi vecinii. Au luat şi curentul. A, nu-i nimic, avem lu­mânări destule. Azi e o zi mare! Se va naşte copilul. «Totul decurge normal», ne-am încurajat noi! Victorie! Dacia care trebuia să ne ducă la spital a pornit în sfârşit şi iată-ne ajunşi. Trecând pe lângă secţia de urgenţă, aud un strigăt disperat: «De ce nu aveţi oxigen?» Ne facem curaj în continuare. Medicul nostru e cel mai bun, deci n-avem de ce să ne facem probleme. I-am dat telefon şi o să vină, chiar dacă abia ieşise dintr-o gardă de 24 de ore. Şi a venit. La timp. Altfel nu apărea printr-o minune un pat pentru soţia mea, atunci când asistenta şefă a decretat că nu mai sunt paturi. «Am nevoie de vată!» am auzit abia şoptit. Brusc, am reali­zat că soţia mea avea nevoie de produsul acela pufos de la Buftea, care împreună cu lipsa de medicamente, ouă, pâine, zahăr, ulei, salam, unt sau benzină ne teroriza şi ne ucidea în­cet, transformându-ne viaţa într-un coşmar.

Toate astea se puteau lua dacă stăteai ore în şir la o coadă, care nu-ţi garanta că produsul dorit va ajunge şi la tine. Aţi ghicit! Spitalul nu avea vată. Nu avea aproape nimic. Doctorii şi asistentele făceau adevărate vrăjitorii (citeşte «şpagă la depozit»!) pentru a dota spitalul c

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rompetrol Rafinare finalizează revizia generală la Petromidia şi reporneşte instalaţiile de producţie

Mediafax acum 55 minute
Potrivit unui comunicat transmis luni de Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol), instalaţiile vor intra etapizat în fluxul de producţie, urmând să ajungă la capacitate optimă în cel mai scurt timp. Compania a te

Ciucă, întrebat despre sistemul Patriot pentru Ucraina: Este un subiect care nu trebuie politizat

Mediafax acum 2 ore
„Este un subiect care nu trebuie politizat, este o decizie care se va lua, aşa cum a anunţat şi domnul preşedinte, după analiza structurilor responsabile în acest domeniu, se va analiza în CSAT şi, pe baza detaliilor care însoţesc o astfel de decizi

Spitalul Foişor, noi date despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Situaţia este staţionară. Starea generală se ameliorează uşor

News.ro acum 3 ore
Starea generală a actorului Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, se ameliorează uşor, transmit reprezentanţii Spitalului Foişor, unde acesta este internat. ”Evaluar

Rusia amenință voalat Occidentul. Serghei Lavrov: „Dacă vor pe câmpul de luptă, să fie pe câmpul de luptă”

Ziare.com acum o ora
Rusia este „pregătită”, dacă Occidentul vrea să se bată pentru Ucraina pe câmpul de luptă, a declarat luni, 13 mai, ministrul de externe rus în exerciţiu Serghei Lavrov, citat de agenţia de stat de presă RIA Novosti, potrivit Reuters. „Este dreptul

Un cunoscut actor a fost atacat pe o stradă din New York. El a ajuns la spital

Mediafax acum o ora
Actorul Steve Buscemi a fost atacat pe o stradă din New York. El a ajuns la spital după ce a fost lovit în faţă de un alt bărbat. Actorul de la Hollywood pare să fi fost victima unui atac la întâmplare.

Evaluarea Națională clasa a II-a 2024. Ce subiecte au primit elevii

HotNews acum 3 ore
Elevii din clasa II-a au susținut luni, 13 mai, Evaluarea Națională (EN) la limbă și comunicare - scris. Subiectul a constat în două exerciții, iar timpul de rezolvare alocat a fost de 30 de minute. Elevi la școalăFoto: Shutterstock Examenul a avut

Cum va fi vremea în Dobrogea în următoarele două săptămâni. Când sunt așteptate ploi la malul mării

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a publicat astăzi prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Potrivit ANM, în Dobrogea vremea va fi într-un proces de încălzire treptată, până în jurul datei de 22 mai. Media maximelor va porni de la 16

Accident rutier mortal în Capitală

News.ro acum 45 minute
O femeie în vârstă de 71 a fost lovită mortal de un autovehicul luni, în Sectorul 2 din Capitală.

Un bărbat, surprins de Garda de Coastă în timp ce pescuia sturioni în Marea Neagră

Mediafax acum 3 ore
Bărbatul care pescuia ilegal sturioni a fost surprins în timpul unei acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol în Delta Dunării. Poliţiştii de frontieră din Grupului de Nave Sulina, împreună cu poliţişti de frontieră din cadrul

Trei lesbiene, ucise într-un incendiu criminal la Buenos Aires, denunţat drept o ”crimă a urii” faţă de cupluri de acelaşi sex

News.ro acum 2 ore
Trei lesbiene au murit din cauza rănilor, în urma unui incendiu criminal într-un imobil la Buenos Aires, pe care comunitatea lesbienelor, gay-ilor, bisexualilor şi transsexualilor îl denunţă drept o ”crimă a urii” faţă de cupluri de acelaşi sex, dup

Vremea

București
acum

18°
lun.

9°/18°
mar.

12°/17°
mie.

7°/16°
joi

12°/19°
Iasi
acum

17°
lun.

6°/17°
mar.

6°/14°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
Constanta
acum

14°
lun.

11°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

6°/16°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
joi

6°/18°
Timisoara
acum

20°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°
joi

9°/21°