Klaus Johannis a făcut o analiză a evenimentelor din ultimele zile din România. Potrivit lui Johannis, politicienii nu au învăţat prea multe din istorie. "Au fugit să se plângă ba la Poartă, ba la Viena, ba la Budapesta, ba la Bruxelles, în loc să stea acasă, să vorbească împreună şi să găsească soluţii pentru problemele noastre", a declarat, pentru turnulsfatului.ro, primarul Sibiului, arata portalul realitatea.net.
"Politicieni de la noi nu au găsit altceva mai bun de făcut decât să alerge aţă la Bruxelles şi să se plângă acolo. E interesant de urmărit, în istorie, cum au fugit să se plângă ba la Poartă, ba la Viena, ba la Budapesta, ba la Bruxelles, în loc să stea acasă, să vorbească împreună şi să găsească soluţii pentru problemele noastre. Nu vine nimeni din afară să ne rezolve sau să ne rânduiască ţara. Numai noi, aici, putem să o facem şi de aceea cred că rolul cel mai trist l-au jucat cei care s-au dus la Bruxelles să se plângă acolo despre ce rău e în România. Pe de altă parte şi cei care au iniţiat acţiunile puteau şi ei să gândească o campanie de comunicare pentru politicienii europeni, pentru a preveni apariţia unor interpretări eronate", a afirmat Klaus Johannis.
Primarul Sibiului a criticat atitudinea premierului Victor Ponta, care a schimbat deciziile în urma întâlnirilor de la Bruxelles.
"Primul ministru a fost la Bruxelles şi acolo s-a angajat la anumite modificări la legislaţie, ceea ce e OK. Dar după părerea mea, putea să o facă din capul locului, nu pe parcurs. Oricum dacă se convoacă Parlamentul şi se clarifică situaţia atunci este foarte bine. În rest, referendumul oricum va avea loc. Aici lumea se cramponează de un detaliu constituţional, juridic, cum vreţi. Întotdeauna când sunt alegeri este bine ca lumea să meargă să îşi exprime votul. Dacă lumea merge şi votează, indiferent ce legislaţie se aplică, rezultatul