Femeia are 10 ani de echitaţie practicată zilnic în manejuri. Profil:
Născută: 08 ianuarie 1945
Educaţie: Şcoala tehnică-sanitară
Experienţă: asistentă medicală, sportiv legitimat echitaţie între 1963-1973
Familie: căsătorită, doi copii
Viaţa Mihaelei Jalbă iese din canoanele obişnuite. S-a născut în plin război, fără moaşe şi doctori, la 2.500 de metri altitudine, în cabana de pe Vârful Omu din Bucegi. Tatăl său era meteorolog, iar mama medic şi renunţase pe moment la medicină pentru a deveni cabanier. Personalitatea Mihaelei Jalbă este construită pe matriţa din care sunt făcuţi eroii care îşi trăiesc viaţa ca pretext de a-şi hrăni o pasiune. În cazul Mihaelei, aceasta a fost călăria.
„Din cauza echitaţiei nu am avut timp nici să mă căsătoresc de foarte tânără. În fiecare zi aveam antrenament de călărie, după ce ieşeam de la serviciu. De unde timp pentru întâlniri cu băieţii?”, şi-a amintit Jalbă. A învăţat echitaţia în cluburile bucureştene „Steaua” şi „Ştiinţa”.
„M-am prezentat la selecţie convinsă că sunt un as în ale călăriei. După război, mama s-a întors la meseria de medic de ţară, iar eu îmi făcusem ucenicia de călăreaţă pe un armăsar care trăgea la căruţa dispensarului. A căzut cerul peste mine când instructorul mi-a spus că tot ce ştiu bine este să stau pe spinarea calului”, se confesează călăreaţa. Timp de 10 ani, zi de zi, Mihaela Jalbă a învăţat apoi diferenţa dintre „a merge călare” şi „a călări”, efort care a costat-o destul de mult . „O săritură nereuşită peste un obstacol, urmată de o căzătură, mi-a rupt o claviculă. Altă dată, un armăsar m-a aruncat jos după care m-a călcat cu copita pe mână”. Primul concurs a însemnat şi prima victorie în 1964. În 1973, forţată de un diagnostic medical, femeia s-a mutat la Deva formându-şi o familie. Pasiunea pentru cai a rămas