Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Municipiul Suceava vrea să se doteze cu 35 de autobuze electrice de transport în comun

Publicat in Monitorul de Suceava, vineri 13 decembrie 2013 ·

Municipalitatea suceveană intenționează să fie printre primele oraşe din ţară în care transportul în comun să fie „verde”, adică economic şi ecologic, prin înlocuirea întregii flote auto a TPL cu autobuze electrice.

Un pas în această direcţie a fost făcut ieri, prin testarea unuia dintre cele mai bine vândute modele de autobuze electrice din lume, BYD Ebus, care a fost selectat drept cea mai bună soluţie de transport de către institutul internaţional Sustainia.

Autobuzul electric, adus la Suceava de către compania CEFIN, care a furnizat şi actualul parc auto al TPL, adică autobuzele Irisbus Iveco, a făcut ieri un tur demonstrativ prin oraş, urmând ca în luna februarie să fie adus un alt model, mai bine dotat, cu care sucevenii vor circula pe traseele TPL pentru o perioadă de două săptămâni.

35 de autobuze electrice, pentru transportul în comun din Suceava

Autobuzul electric adus demonstrativ la Suceava a fost însoţit de o delegaţie a companiei Cefin Trucks, condusă de către directorul acesteia, Stefano Albarosa.

Primarul Sucevei, Ion Lungu, i-a mulţumit acestuia pentru „autobuzele livrate în 2006, Irisbus Iveco, care au deja peste 600.000 de kilometri la bord, încât au îndeplinit deja condiţiile de casare din punctul de vedere al numărului de kilometri parcurşi, dar se dovedesc în continuare fiabile”.

De asemenea, i-a prezentat intenţia de a reînnoi parcul auto al TPL, doar cu autovehicule electrice.

„Dorim ca următorul parc auto de transport public din municipiul Suceava să fie compus din maşini electrice. Anul viitor, pe fonduri elveţiene, vom crea o infrastructură pentru transport electric, printr-un proiect de două milioane de franci elveţieni, care ne va permite şi achiziţionarea unui număr de 18 maşini electrice. Acum doi ani am semnat la Lisabona o scrisoare de intenţie privind achiziţionarea de autobuze electrice

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Florii. Care sunt cele mai întâlnite nume

Adevarul acum 17 minute
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor.

UE critică Kremlinul că a trecut sub ”conducere temporară externă” filialele unor companii italiene și germane din Rusia

Ziare.com acum 12 minute
Uniunea Europeană a criticat Rusia sâmbătă, 27 aprilie, pentru că a pus filialele unei companii italiene şi ale unei companii germane sub ”conducerea temporară externă” a unei entităţi Gazprom, declarând că această mişcare subliniază nerespectarea d

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum o ora
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

Papa Francisc, așteptat la Veneția într-o vizită-fulger. Este prima sa deplasare în afara Romei în ultimele șapte luni

Ziare.com acum 36 minute
Papa Francisc, în vârstă de 87 de ani, este aşteptat, duminică, 28 aprilie, la Veneţia pentru o vizită fulger, prima sa deplasare în afara Romei în ultimele şapte luni, din cauza stării sale de sănătate precare, relatează AFP. Jorge Bergoglio nu a m

Război în Ucraina: Forţele ucrainene anunţă că au respins sâmbătă 59 de atacuri

News.ro acum 2 ore
Forţele de apărare ucrainene au respins, sâmbătă, 59 de atacuri inamice în cinci sectoare ale liniei de front, cele mai multe dintre ele pe ruta Avdiivka, relatează ukrinform.net. În total, 71 de situaţii de luptă au avut loc pe linia frontului pe p

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

Tradiţii şi obiceiuri în Duminica Floriilor. Care este superstiţia pentru fetele nemăritate

Mediafax acum o ora
Ortodocşii prăznuiesc, duminică, 28 aprilie, Floriile sau Duminica Stâlpărilor, cea mai importantă sărbătoare care vesteşte Paştele, rememorând intrarea lui Iisus în Ierusalim. În jurul acestei sărbători au apărut nenumărate obiceiuri şi tradiţii, a

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum 8 ore
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 9 ore
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 10 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

Vremea

București
acum

15°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

13°/20°
Iasi
acum

13°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

15°
dum.

12°/16°
lun.

12°/16°
mar.

12°/14°
mie.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

11°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/22°