Nu de azi, nu de ieri, spaţiul landurilor de limba germană - indiferent că ne aflăm în Austria, Germania sau în Elveţia - se dovedeşte a fi în continuare un spaţiu al culturii, al artei. De mai bine de cinci secole, morala lutheranismului protestant a intronat cultul muncii, cultul muzicii drept mijloc de socializare, de apropiere între oameni; aşa cum, în diocezele romano-catolice, filiera latinităţii a contribuit la cultivarea unei anume subţirimi de natură aristocratică a spiritului, aspect pe care îl dovedeşte prioritar mediul intelectual-artistic vienez, spre exemplu.
Astăzi, contrar unei atitudini distant aristocratice îmi pare a se orienta suflul cel nou pe care îl aduce secolul XX, după primul şi mai ales după cel de-al Doilea Război Mondial; mă refer la democratizarea relaţiei dintre instituţiile de cultură, de artă, dintre muzee, şi colectivitatea locală; iar aceasta inclusiv de la nivelul primelor vârste şcolare. Grupurile de copii, de şcolari, de adolescenţi, conduşi prin muzee de la un tablou la altul, urmărind explicaţii ale profesorilor, ale ghizilor, grupurile de studenţi urmărind în faţa unui grup statuar o anume tematică, sunt aspecte ce constituie în ansamblu un fapt cotidian. Am aflat cu uimire că palatele vieneze, de asemenea, sediile somptuoase ale celor aproape trei zeci de sectoare ale oraşului, dispun împreună de aproximativ 300 - da, trei sute! - de săli publice de concert în care se cântă periodic. Totul ne dezvăluie existenţa unui sistem coerent de a transfera, de a aduce în contemporaneitate, valorile umaniste ale trecutului la nivelul percepţiei cetăţeanului activ al generaţiilor de azi, de mâine. Printre primii a făcut-o în mod manifest, cu un secol în urmă, Albert Barnes dintr-o localitate măruntă din Pennsylvania, de lângă Philadelphia; a făcut studii în domeniul chimiei în Germania; a dobândit o avere uriaşă invent
