Cine are nostalgia cărţilor lui Jules Verne e răsplătit pe deplin citind romanul lui Erskine Childers „Enigma nisipurilor”, istoria unor aventuri palpitante pe mare. Dar ceea ce iniţial se anunţa ca o călătorie pe ape calme sau învolburate, cu popasuri prin porturi necunoscute sau prin locuri prielnice pentru vânătoarea de raţe, se transformă într-un voiaj care-ţi provoacă nelinişti. De fapt, lectura cărţii îţi îngăduie să parcurgi filele unui dosar al Serviciului Secret britanic.
Carruthers este un tânăr funcţionar la Ministerul de Externe, vădit sastisit de rutina cotidiană. Ziua îşi îndeplineşte conştiincios sarcinile pe care i le cere slujba, după care, îmbrăcat elegant, frecventează cluburi unde îşi omoară plictisul, potrivit protocolului protipendadei de la începutul secolului XX. Noaptea doarme la un hotel londonez – s-a lecuit de escapade nocturne, prin cartiere rău famate. Dimineaţa înseamnă reluarea aceluiaşi ritual.
O scrisoare prin care o cunoştinţă nu foarte apropiată, Arthur H. Davies, îl invită la o croazieră cu yachtul în Marea Nordului, îl smulge, însă, brusc dintr-o existenţă confortabilă, dar anostă. Fără să stea mult pe gânduri, dă curs chemării spre necunoscut şi i se alătură lui Davies. Ceea ce trăieşte pe ambarcaţiunea fragilă a amicului său îl va arunca în vârtejul ameţitor al aflării unor taine teribile.
La început, rătăcirea celor doi pe ape înseamnă confruntarea cu primejdii ca întâlnirea unor curenţi capricioşi, izbucnirea unor vijelii, sau evitarea periculoaselor bancuri de nisip nesemnalate pe nici o hartă. Când poposesc în locuri adăpostite, au prilejul să-i cunoască pe localnici şi să ia aminte la obiceiurile lor. Însă Carruthers este tot mai intrigat de comportamentul companionului său. Iar periplul lor n-are nimic de-a face cu promisa vacanţă cu privelişti de vis şi întâmplări demne de a fi păst
