Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Florin Acatrinei a fost convocat în premieră în lotul României A

Publicat in Monitorul de Suceava, vineri 1 iunie 2012 ·

După o lungă perioadă de pauză, echipa de handbal a Universităţii Suceava are din nou un jucător la prima reprezentativă a României. Interul dreapta şi cel mai bun marcator al universitarilor în acest sezon, Florin Acatrinei, a fost convocat de selecţionerul Eliodor Voica în echipa cu care România va participa în perioada 8-10 iunie în Israel, la turneul de precalificare pentru Campionatul European din 2014, acolo unde va juca împotriva ţării gazdă, a Belgiei şi Irlandei. Fiind pe locul cinci în ierarhia interilor dreapta din România, Florin Acatrinei a mai fost convocat în acest an alături de portarul George Şelaru, dar în lotul României B, care s-a reunit miercuri seara la Izvorani, sub comanda antrenorului Universităţii şi a lotului de tineret, Leonard Bibirig.

Directorul tehnic al sucevenilor şi al echipelor naţionale masculine şi feminine, Petru Ghervan, este de părere că în acest moment în ţară sunt puţini jucători de mână stângă care sunt capabili să ducă în teren cu responsabilitate sarcinile pe postul de inter dreapta. Astfel, trei din jucătorii care puteau fi convocaţi nu au putut ajunge, Mihai Bogdan a acuzat probleme medicale după turneul de baraj de la Buzău, Daniel Mureşan s-a operat, în timp ce Rareş Jurcă are alte activităţi programate în calendar, fiind posibil chiar să fi renunţat la naţională.

„Florin Acatrinei are în acest moment o responsabilitate enormă deoarece în Israel, România va întâlni echipe din categoria a doua şi chiar a treia din handbal, unde nu avem nimic de pierdut şi valoarea individuală a jucătorilor trebuie să-şi spună cuvântul, de aceea Florin se va expune ca debutant la echipa naţională pe acel post. Noi o să mai discutăm cu el, sperăm să fie sănătos şi să se întoarcă cu un rezultat bun de echipă şi cu o evoluţie personală foarte bună”, a declarat directorul tehnic, Petru Ghervan.

Cele două naţionale ale Rom

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank a fost autorizată de Consiliul Concurenţei

News.ro acum 32 minute
Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA. ”Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA”, infor

Ciucă: România este o destinaţie sigură pentru investitorii canadieni

Mediafax acum 24 minute
„România este o destinaţie sigură pentru investitorii canadieni, o dovadă în acest sens fiind cooperarea pe care o avem deja pentru construirea unităţilor 3 şi 4 ale centralei atomo-electrice de la Cernavodă. Aceasta a fost una dintre concluziile în

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Cod galben de inundații în 12 județe: Hidrologii anunță scurgeri pe versanți, torenți și pâraie și viituri pe râuri

Ziare.com acum o ora
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, 7 mai, o atenţionare cod galben de inundaţii care este în vigoare până la miezul nopţii pe râuri din patru bazine hidrografice de pe raza a 12 judeţe. Județele cu risc

Sindicaliștii din Poliția Locală protestează în fața Guvernului pentru că nu primesc sporuri de muncă în weekend și sărbători legale

Ziare.com acum 3 ore
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, 8 mai, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /10

6.300 de infracţiuni şi 60.000 de amenzi în minivacanţa 1 Mai

Mediafax acum 2 ore
Nu mai puţin de 60.000 de amenzi au dat poliţiştii în minivacanţa de 1 Mai - Paşti, pentru un total de 24,8 milioane de lei. Au fost cu 1.000 de infracţiuni mai puţine decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Au rămas fără permis mii de şoferi.

Florin Piersic, o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. Cum se simte actorul

HotNews acum 28 minute
Actorul Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a suferit o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. El este internat la Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu" din Cluj-Napoca. Florin PiersicFoto: AGERPRES Florin Piersic a intrat din nou î

"Suntem un popor unit şi mare şi împreună vom depăşi toate obstacolele". Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte

Wall-Street.ro acum 2 ore
Vladimir Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte al Federaţiei Ruse, cu o durată de şase ani, într-o ceremonie boicotată de SUA şi de multe ţări ale Uniunii Europene din cauza războiului din Ucraina, informează Reuters şi AF

N. Dan: Ne pregătim să deschidem încă patru şantiere de modernizare a reţelei de termoficare în lungime totală de 14,8 km, finanţate în proporţie de 85% de Ministerul Dezvoltării

News.ro acum 53 minute
Primarul Capitalei Nicuşor Dan a anunţat că vor fi deschise încă patru şantiere de modernizare a reţelei de termoficare în lungime totală de 14,8 km, finanţate în proporţie de 85% de Ministerul Dezvoltării. „În acest sens, am atribuit contractele pe

Uniunea Europeană a adoptat prima legislație împotriva violenței asupra femeilor

Ziua Constanta acum 10 minute
Statele membre ale Uniunii Europene au adoptat marţi prima legislaţie europeană menită să combată violenţele la adresa femeilor, un text ce exclude însă violul, în lipsa unui acord asupra unei definiţii comune, informează AFP. Directiva a obţinut un

Vremea

București
acum

28°
mar.

15°/28°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

27°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

13°/20°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

24°
mar.

14°/24°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°