Mesajul a fost trimis. Multumesc!

RCA mai scump, despăgubiri mai mari

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 5 ianuarie 2009 ·

Începerea unui nou an înseamnă cheltuieli în plus pentru orice şofer. Chiar şi în ajunul Anului Nou, braşovenii au colindat pe la sediile companiilor de asigurări pentru a încheia poliţa RCA. Speriaţi de majorarea tarifelor, mulţi nu au făcut decât să compare ofertele. „Am venit să mă uit să văd cât mai e pe la fiecare. Nu cred totuşi că o să o aleg pe cea mai ieftină. Să fie aşa, între”, ne spune un şofer în timp ce-şi nota preţurile pe o bucată de hârtie.

Un european plăteşte de cinci ori mai mult

Dacă în urmă cu un an un posesor de autoturism cu motorizare de 1400 cmc plătea 258 de lei, acum el va plăti 307 lei. Agenţii de asigurări spun că majorarea de 25% este un efect al aderării la Uniunea Europeană. „Un şofer european plăteşte circa 400-500 de euro pe an pentru o poliţă RCA, adică de 5-6 ori mai mult decât un român. Tarifele vor creşte gradual în următorii ani, astfel că în 2010 cuantumul asigurării va ajunge la 100 de euro, cu 15% în plus faţă de 2009”, ne spune Tibor Csabai (foto medalion), directorul Unita sucursala Braşov.

Totuşi, beneficiile sunt duble. Tibor Csabai explică în ce fel creşterea tarifelor de asigurare are ca efect imediat extinderea plafonului de despăgubiri. „Dacă în 2008 plafonul de asigurări era de 5 miliarde de lei, în 2009 va fi de 10 miliarde. Suficient pentru a despăgubi chiar avarierea unui tir plin cu marfă. În viitor, acest plafon ar putea fi chiar nelimitat, după modelul UE”, a precizat Csabai, directorul companiei de asigurări.

Lista neagră a şoferilor „răi”

Majoritatea braşovenilor nu ştiu acest lucru şi se mulţumesc să înjure companiile de asigurări, statul sau pe şoferii care fac accidente. „Nu am idee de ce s-au scumpit, că nimeni nu ne explică. Cred că e din cauza şoferilor care fac accidente”, ne spune un şofer. „Băieţii de bani gata cu «merţane» luate de părinţi. Ăştia fac ac

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! »Delegația României a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum o ora
Kriszta Incze, categoria 62 kg, și Cătălina Axente, 76 kg, și-au obținut biletele pentru Paris în turneul de calificare mondial de la Instanbul. Cu o zi înainte, Alin Alexuc Ciurariu reușise același lucru la greco-romane, categoria 130 kg. Ivanova,

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum 58 minute
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

Marcel Ciolacu, întrebat dacă e bine ca PSD să susţină un primar condamnat pentru proxenetism: „Românii au întotdeauna dreptate”

HotNews acum 55 minute
Întrebat vineri, la Brăila, dacă i se pare potrivit ca o persoană condamnată pentru proxenetism şi participare la grup infracţional să fie candidat din partea social-democraților, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a evitat un răspuns clar, limitându-se s

Tragedie la Spitalul de Urgență din Târgoviște. Un tânăr s-a aruncat pe geamul salonului unde era internat, în prezența familiei

Ziare.com acum 14 minute
Un tânăr de doar 22 de ani a murit vineri, 10 mai, la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, după ce s-a aruncat pe geamul salonului de la secția de chirurgie unde era internat. Tânărul a făcut gestul extrem chiar în prezența familiei, care er

VIDEO Vot masiv, dar simbolic pentru ca Palestina să devină membru ONU / Ambasadorul Israelului a distrus un exemplar al Cartei ONU cu un tocător de hârtie

HotNews acum 3 ore
Înfuriind Israelul, o majoritate covârșitoare a Adunării Generale a ONU a hotărât vineri că palestinienii merită statut de membri cu drepturi depline în organizație, acordându-le unele drepturi suplimentare, în timp ce SUA s-au abținut, relatează Re

Prințul William a vorbit despre starea de sănătate a soției sale. Cum se simte ducesa de Wales

Adevarul acum 4 ore
În timpul unei vizite la spitalul comunitar St Mary's din Insulele Scilly, prințul William a declarat că soția sa, Catherine, diagnosticată cu cancer, „se simte bine”, potrivit BBC.

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum 3 ore
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 4 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 10 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Marcel CIOLACU la șantierul naval din BRĂILA: România produce! Închideți televizoarele….

Gandul acum 5 ore
„România produce!” a spus vineri premierul Marcel Ciolacu, în cadrul vizitei de pe șantierul naval din Brăila. Social-democratul spune că a rămas impresionat de maniera în care cei peste 2000 de salaroați își fac meseria. Vineri, prim-ministrul Marc

Vremea

București
acum

14°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/19°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

10°/21°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/16°
lun.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

8°/15°
lun.

6°/17°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/18°
lun.

9°/21°