De la New York la Atena, Londra, Madrid şi Budapesta bântuie un vânt de frustrare care scoate oamenii în stradă. Vântul a ajuns şi la Bucureşti - scânteia a fost reforma sănătăţii.
Preşedintele a justificat retragerea legii spunând că oamenii „nu vor schimbarea".
Dar însuşi faptul că manifestările au continuat îi demonstrează preşedintelui că se înşală. Oamenii ies în stradă tocmai pentru că îşi doresc adevărata reformă pentru care l-au ales în 2004. Nu doar o lege, ci întreaga funcţionare a statului trebuie schimbată! Acesta este, de fapt, mesajul străzii.
Iată un paradox: de ce atunci când avem de-a face cu un preşedinte care îşi propune reforma şi modernizarea statului, manifestanţii scandează „Jos Băsescu!" sau „Băsescu, pentru noi, e Ceauşescu 2"?!
Sociologia comunicării spune că rupturile se produc atunci când scopul şi mijloacele nu sunt aliniate. Astfel, cei care îl susţin pe Traian Băsescu cred în scopul preşedintelui de a lăsa moştenire generaţiilor viitoare un stat modern, reformat şi eficient. După părerea mea, acest obiectiv împărtăşit, şi nu neapărat oportunismul, explică de ce atâţia intelectuali s-au aliniat cu bună-credinţă în spatele preşedintelui. Detractorii lui Traian Băsescu, pe de altă parte, se uită la mijloacele utilizate de preşedinte în atingerea scopului său şi văd cu precădere: lipsa de legitimitate a procesului democratic, uriaşa corupţie, lipsa de transparenţă şi faptul că PDL pare să fie, sistematic, singurul câştigător, politic şi financiar, din efortul de „modernizare".
Atât timp cât scopul reformei şi mijloacele ei nu sunt aliniate, se va pune mereu întrebarea: preşedintele îşi doreşte cu adevărat modernizarea statului sau se foloseşte de ea pentru a consolida puterea şi averea sa şi a acoliţilor săi?
Modernitatea înseamnă, între altele, supremaţia procedurii. În „statul de drept", legitimitatea