Născut în ziua de Crăciun, Bercea Mondial n-a mai petrecut, ca în anii trecuți, cu maneliști celebri, ci în celula de la Penitenciarul de Maximă Siguranță Craiova. Pe 28 decembrie solicită, din nou, eliberarea, la Curtea de Apel Craiova.
Temutul Bercea Mondial, pe numele său real Anghel Sandu, a petrecut împlinirea a 43 de ani într-o celulă a Penitenciarului de Maximă Siguranță Craiova.
Născut în ziua de 25 decembrie, Bercea dădea, în anii trecuți, petreceri fastuoase, de unde nu lipseau maneliști celebri, cărora le arunca zeci de mii de euro.
Anul acesta a trebuit să se mulțumească să petreacă în celulă. Ce-i drept, rudele au venit de la prima oră la penitenciar, pentru a-i aduce tort, salată de boeuf și, bineînțeles, carne de porc. I-au urat să fie eliberat cât de curând.
Tribunalul Olt a dispus eliberarea lui Bercea Mondial de mai multe ori, în ultimele luni, însă Curtea de Apel Craiova a anulat, de fiecare dată, decizia, în recurs. Următoarea înfățișare în fața magistraților craioveni este pe 28 decembrie.
Anghel Sandu este judecat pentru tentativă de omor, căci și-a înjunghiat un nepot.