Casa Zambaccian e impresionanta, mai ales prin proportii si lipsa ostentatiei, in contrast cu "resedintele" sau palatele bogatilor de astazi. Iar colectia te copleseste prin calitatea pieselor - o istorie in mic a picturii romanesti. Membru in mai multe comisii, comitete, grupuri de discutii etc., am fost nevoit, multi ani, sa fac dese calatorii la Bucuresti. Trenurile mizere, orasul murdar, restaurantele proaste si scumpe, ciinii, hotii, agresivitatea miticeasca incepusera sa ma exaspereze. Ajunsesem sa nu mai suport deloc capitala si-o declaram ritos cui ma intreba sau nu. Apoi drumurile oficiale mi s-au rarit, iar faptul nu m-a afectat. Pastram o distanta prudenta si-mi parea bine ca nu trebuie sa mai suport calvarul. Daca eram totusi nevoit sa fac un voiaj la Bucuresti si nu puteam refuza, il scurtam cit mai mult. Am fost recent, insa, si am constatat ca ceva s-a mai schimbat. Mai intii, trenurile. Rapidul are vagoane noi sau reconditionate, nu mai e promiscuitatea de acum citiva ani, iar Intercity e chiar un tren elegant. Ambele cu aer conditionat, care si functioneaza. Puncte slabe: conductorii n-au maniere, sint selectionati dupa nu stiu ce criterii, ca sa-ti dea o informatie cred ca-ti fac o favoare. La Intercity, tren cu pretentii, am gasit un tip badaranos, aer de slinos, care ne-a lasat sa ne descurcam cum stim cu un individ suspect ce se plimba prin vagonul de clasa I-a si cinta de jale. Cam mult. Nici pasagerii nu sint, toti, de prima clasa, vorbesc multi la telefon cu voce ridicata si-si varsa intimitatile intregului vagon, iar o tipa plina de ea - aer de doamna de succes, eleganta cautata (strident "neglijent") - a repezit-o intr-o asemenea maniera pe o vinzatoare de ziare, incit am fost nevoit sa-mi schimb locul. Nu s-a sinchisit, s-a labartat pe toata bancheta. Reflectie: unele "femei de afaceri" sint cam "mitocance" (cuvint inventat, dar mitocan ins