Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cine sunt miliardarii români care au pierdut 80 de milioane de euro într-un an

Publicat in Adevarul, vineri 14 octombrie 2011 ·

Sunt influenţi, dar criza nu i-a ocolit nici pe ei. Am putea spune că, pe unii chiar i-a îngenunchiat. Mai mult de 300 din cei 500 de miliardari prezenţi în Topul Forbes au pierdut anul trecut bani, iar averile lor sunt cu mult mai mici.

Gigi Becali şi Silviu Prigoană au pierdut într-un singur an aproape 80 de milioane de euro, iar averile lor s-au subţiat considerabil. Dar nu sunt singurii. Din 17 octombrie, puteţi afla mai multe detalii despre mari perdanţi, dar şi amănunte despre puţinii câştigători, din ediţia 2011 a Topului Forbes 500 Miliardari.

Gigi Becali

Când spui George (Gigi) Becali, te gândești în primul rând la echipa de fotbal Steaua București și la terenuri în Pipera. Numele omului de afaceri și cel al echipei de fotbal au devenit sinonime în ultimii ani, în ciuda faptului că în acționariatul clubului apar Vasile Geambazi (37%), Constantin Geambazi (56%), Tomaida Bădescu (4%) și Marius Ianuli (3%). Toată lumea știe însă că "latifundiarul din Pipera", așa cum este supranumit omul de afaceri, taie și spânzură la Steaua.

Principala sursă de venit a omului de afaceri este reprezentată, în continuare și în ciuda crizei imobiliare, vânzarea de terenuri. La începutul acestui an, el a vândut către compania Portland Trust, unul dintre cei mai activi dezvoltatori imobiliari din România, un teren de două hectare situat în imediata apropiere a intersecției dintre Șoseaua Pipera și bulevardușl barbu Văcărescu, o zonă văzută de analiștii imobiliari drept următorul pol de dezvoltare pe segmentul office.

Tranzacția i-a adus suma de 9,3 milioane de euro, potrivit declarațieie sale de avere. Portofoliul de terenuri al lui George Becali este încă mare, el deținând în Voluntari o suprafață de peste 240 de hectare, în București - peste 40 de hectare și în Brăila și Pitești peste 100 de hectare. Prețul terenurilor s-a prăbușit dramatic în

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Colegiul Medicilor, despre ancheta de la Spitalul Pantelimon din Capitală: În toate cele 17 cazuri de deces nu a existat niciun fel de suspiciune că a existat vreo abatere de la protocoale sau că cineva ar fi făcut un act deliberat

News.ro acum 30 minute
Reprezentanţii Colegiul Medicilor din Bucureşti au prezentat, miercuri, rezultatul anchetei de la Spitalul Pantelimon din Capitală şi au precizat că în toate cele 17 cazuri de deces nu a existat niciun fel de suspiciune că a existat vreo abatere de

UPDATE - Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, adus în ţară / Reacţia ministrului Justiţiei - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marşi spre miercuri, din Irlanda. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat. ”În noaptea de 30 aprilie spre 1 mai a.c.,

Doi polițiști de frontieră au fost înjunghiați de traficanții de migranți la Timiș. Agenții au tras 13 focuri de armă

Ziare.com acum 2 ore
Doi poliţişti de frontieră au fost atacaţi cu cuţitul de traficanţii de migranţi, într-o parcare de TIR-uri pe autostrada A1 Timişoara-Arad, în apropiere de localitatea Orţişoara, judeţul Timiş. Pentru a-i prinde pe atacatori, poliţiştii de frontier

De ce se sărbătorește Ziua internațională a muncii pe data de 1 Mai. Ce evenimente tragice sunt marcate cu ocazia acestei zile

Ziare.com acum 2 ore
La 1 Mai este marcată, în fiecare an, Ziua internaţională a muncii, Ziua muncii sau Ziua internaţională a muncitorilor, care reprezintă un omagiu adus muncitorilor şi mişcărilor muncitoreşti din întreaga lume pentru lupta lor istorică în vederea obţ

Aglomerație la ieșirea din țară către Bulgaria și Ungaria. Care este timpul de așteptare

Ziare.com acum 20 minute
Coloane de maşini s-au format miercuri, 1 mai, la mai multe puncte de trecere a frontierei din România către Bulgaria şi Ungaria, autoturismele aşteptând câteva zeci de minute pentru ieşirea din ţară. Conform aplicaţiei online a poliţiei de frontier

Starea actorului Florin Piersic, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, este stabilă

News.ro acum 2 ore
Starea actorului Florin Piersic, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, după ce a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi, la Spitalul Militar, este stabilă. Intervenţia chirurgicală la genunchi, efectuată în cursul zilei de lun

Biroul Electoral al Municipiului Bucureşti a admis candidatura Dianei Şoşoacă la Primăria Capitalei

News.ro acum o ora
Biroul Electoral de Circumscripţie nr. 42 Municipiul Bucureşti a decis admiterea candidaturii preşedintei a partidul S.O.S. România Dianei Şoşoacă la Primăria Capitalei, după ce a depus, marţi, liste suplimentare de susţinători pentru candidatura ei.

Ce pensie va avea Klaus Iohannis. „Are 42 de ani de muncă și 10 de președinție”

Adevarul acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a depus cererea de pensionare de la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, lucru deja confirmat de Administraţia Prezidenţială.

Avion militar F-16, prăbușit într-un parc național. Pilotul a reuşit să se catapulteze

Ziare.com acum 2 ore
Un avion de luptă F-16 „Fighting Falcon” s-a prăbuşit marţi, 30 aprilie, într-un parc naţional din New Mexico, în sud-vestul Statelor Unite, au anunţat forţele aeriene americane. Pilotul a reuşit să se catapulteze înainte ca avionul să se prăbuşeasc

Nouă candidaţi s-au înscris pentru funcţia de primar al municipiului Timişoara şi şase pentru cea de preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş

News.ro acum o ora
Nouă candidaţi s-au înscris pentru Primăria municiăiului Tuimiăoara, în timp ce pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş s-au înscris 6 candidaţi.

Vremea

București
acum

19°
mie.

11°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

21°
mie.

10°/22°
joi

12°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

17°
mie.

13°/17°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

8°/20°
joi

9°/20°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

22°
mie.

10°/22°
joi

13°/20°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/21°