Memorandumul dintre statul român şi Rompetrol a fost declarat neconstituţional după sesizarea lui Băsescu.
Legea de aprobare a Memorandumului de înţelegere între statul român şi Rompetrol, în legătură cu care preşedintele Traian Băsescu a formulat o sesizare la Curtea Constituţională (CC), a fost declarată, joi, neconstituţională. Deci, CC a admis sesizarea făcută de şeful statului.
Consecinţele acestei decizii ar putea fi catastrofale. Rompetrol şi-ar putea declara insolvenţa pentru a nu mai plăti taxe, susţine premierul Victor Ponta. Acesta a mai spus că îi este teamă pentru locurile de muncă de la Rompetrol şi investiţia din România a companiei, dar şi pentru veniturile la buget. “Toate acestea sunt puse în pericol de o bătălie politică pe care preşedintele ţării o dă cu Guvernul şi cu Parlamentul, afectând viaţa a mii de oameni”, a adăugat premierul.
Mesajul transmis investitorilor e prost
“Curtea Constituţională în vară a spus că este constituţională, după care ieri a zis că nu mai este constituţională. Nu-mi permit să fac niciun fel de..., de altfel, nici nu cred că este necesar vreun comentariu, care este seriozitatea şi stabilitatea pe care o putem garanta investitorilor străini în momentul în care aceiaşi judecători decid în noiembrie altceva decât în iunie. (...) Ce semnal mai prost pentru investiţiile din România este faptul că o companie mare se înţelege cu Guvernul, că după aceea Parlamentul votează legea, că la Curtea Constituţională se spune că este constituţional, după care, după şase luni, la cererea preşedintelui, Curtea Constituţională îşi schimbă propria decizie. Mai rău decât atât îmi e greu să îmi imaginez ceva”, a declarat Victor Ponta. Acesta a calificat drept “prostii” obiecţia ridicată de preşedintele Băsescu în sesizarea adresată CC privind faptul că pentru Rompetrol nu sunt prevăzute sancţiuni j