interviu cu Pascal BRUCKNER La sfîrşitul săptămînii trecute, Pascal Bruckner şi-a lansat la Institutul Cultural Francez Iubirea faţă de aproapele, cel mai recent roman al său tradus de Editura Trei. Subiectul cărţii a iscat reacţii puternice în Franţa. Un tînăr diplomat în ascensiune, cu o situaţie familiară şi financiară foarte bună, alege să se prostitueze în semn de supremă caritate ("devotamentul erotic faţă de mase") şi să devină misionarul iubirii (erotice) faţă de aproapele. Romanul este şi o satiră la adresa stîngii franceze, a burgheziei şi a societăţii de consum, scriitorul fiind cunoscut şi ca un incomod eseist.

Sînteţi un scriitor destul de consecvent. Se pot face numeroase paralele între noul dvs. roman, Iubirea faţă de aproapele, şi volumele de eseuri Mizeria prosperităţii, Euforia perpetuă sau Noua dezordine amoroasă. Sigur, toate cărţile mele au la bază un set de preocupări, de astfel de "obsesii", şi fiecare carte încearcă să varieze perspectivele asupra lor. Scriu de atîţia ani şi nu am făcut altceva decît să-mi aprofundez fantasmele, să-mi urmăresc ideile, abordîndu-le din unghiuri diferite. Este vorba de o preocupare continuă pe un număr limitat de teme. Nu aveţi orgoliul să vă reinventaţi cu fiecare carte? Încerc să reinventez lucruri care există deja. Chiar dacă fiecare carte pare că se ocupă de ceva nou, nu este vorba - cum spuneam - decît de un alt punct de vedere, modificat cu trecerea anilor. Fiind vorba de aceeaşi persoană care scrie, nu poţi inventa teme la infinit. Te întorci mereu asupra a ceea ce nu îţi dă pace. Preferaţi postura de romancier controversat sau cea de eseist incomod? Îmi plac deopotrivă amîndouă, dar cred că romanul are o existenţă mai lungă decît eseul. Cred că eseurile sînt foarte necesare într-o epocă, din moment ce elucidează problemele unui anume context, dar romanul are un surplus de viaţă. Romanul poate