Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ofrande care leagă

Publicat in Jurnalul, joi 17 februarie 2011 ·

În tradiţia populară, lumea celor trecuţi în nefiinţă nu diferă chiar atât de mult de cea a celor vii. Şi sufletele celor răposaţi au nevoie de lumină pentru a-şi urma drumul – în anumite momente precise din calendar ele se întorc pe la casele unde au trăit, aşezându-se în curte şi privind cum o duc cei pe care i-au lăsat în urmă – sau au nevoie de hrană, ofrandele ritualice ce se împart în special la marile sărbători sau de Moşi. Acestea din urmă au rolul de a ţine legate cele două lumi, a celor vii şi a celor morţi.

Rotunzi ca soarele

Coliva şi colacii, însoţite de o lumânare aprinsă sau de un vas de lut frumos smălţuit sunt principale ofrande care se împart. „Când faci pomană, cel dintâi lucru ce trebuie a se da sunt colacul şi lumânarea. O vită dacă dai de pomană, i se pun colaci şi lumânări în coarne. În părţile româneşti, la parastas, se dă cucoşul cu colac în jurul gâtului ş-o lumânare aprinsă.” (Elena Niculiţă Voronca – „Datinele şi credinţele poporului român”). Colacii trebuie să fie mari şi rotunzi precum Soarele şi Luna şi nu întâmplător se spune în unele locuri că atunci când tună, umblă Dumnezeu cu colacii prin ceruri. Unii oameni aşază colaci, covrigi şi lumânări într-un copac roditor ca să-l vadă şi pe lumea cealaltă. Cel care primeşte ofranda va culege toate fructele şi se va ospăta din covrigii sau colacii rumeni. Atunci când moare cineva se împodobeşte un brăduţ cu mere, nuci, colaci, covrigi şi lumânări, întruchipându-se astfel pomul vieţii.

Grâu cu har

Coliva este poate cea mai importantă ofrandă, simbolizând învierea şi nemurirea sufletelor. Se face numai din boabe de grâu, de către o femeie pricepută, iar la fel cum seminţele trebuie sădite în pământ pentru ca din ele să iasă rod bogat, tot aşa şi oamenii trebuie să moară mai întâi pentru a putea învia. Important este ca înainte de a fi împărţită să se duc

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Actorul Florin PIersic se află în stare gravă

Ziua Constanta acum 26 minute
Actorul Florin PIersic a fost internat, joi, la Spitalul Foişor din Bucureşti ”cu o stare generală gravă, în urma unui sepsis cu punct de plecare de la nivelul unei proteze totale de genunchi”, potrivit medicilor, potrivit Știripesurse.ro. „În cursu

Cod galben de inundaţii pe râuri din nouă judeţe până vineri dimineaţa

Mediafax acum 2 ore
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Crişul Negru (judeţul Bihor), Crişul Alb (judeţele: Hunedoara şi Arad), Arieş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba, Sibi

Vâlcea: Un bărbat care lucra la reconstrucţia unui drum forestier a murit, după ce a fost prins sub un mal de pământ

News.ro acum 53 minute
Un bărbat în vârstă de 54 de ani, care lucra la reconstrucţia unui drum forestier în zona oraşului Călimăneşti din judeţul Vâlcea, a murit, joi, după ce a fost prins sub un mal de pământ. Poliţia şi Inspectoratul Teritorial de Muncă au demarat inves

Sebastian Burduja: Nicușor Dan MINTE că a scos Primăria din familent. Datoria a crescut

Gandul acum 54 minute
Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Sebastian Burduja, a declarat, joi, că pe durata mandatului primarului general Nicuşor Dan, datoria primăriei a crescut cu 500 de milioane de lei, acuzându-l că a minţit atunci când a afirmat că a scos instituţi

Rareş Bogdan spune că Sebastian Burduja este spre 20% în sondaje şi se află în creştere în timp ce Nicuşor Dan este în scădere / Mă deranjează că Nicuşor refuză dezbaterea despre problemele Bucureştiului

News.ro acum 2 ore
Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a declarat că Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, este spre 20% în sondaje şi se află în creştere în timp ce Nicuşor Dan este în scădere. El a precizat că îl deranjează faptul că Nicuşor

Guvernul alocă fonduri în regim de urgenţă pentru continuarea lucrărilor de stabilizare a solului de la Slănic Prahova. Ciolacu: Este o problemă de siguranţă a locuitorilor oraşului

News.ro acum 2 ore
Guvernul alocă joi fonduri în regim de urgenţă pentru continuarea lucrărilor de stabilizare a solului de la Slănic Prahova, premierul declarând că este o problemă de siguranţă a locuitorilor oraşului. Este vorba de aproximativ 12 milioane de lei. ”O

Nicolae Ciucă, de Ziua Europei: Europa este acasă oriunde

Mediafax acum 5 ore
Ziua Europei este şi sărbătoarea noastră pentru că, în România, Europa este acasă oriunde, transmite preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă. „Cetăţenii români au şansa de a construi visul european la ei acasă”, adaugă liderul PNL.

Nămeți de peste 4 metri și risc de avalanșe: drumarii deszăpezesc zona cea mai dificilă de pe Transfăgărășan | VIDEO

Libertatea acum 19 minute
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov anunţă, joi, că s-a ajuns cu deszăpezirea de pe Transfăgărăşan în zona cea mai dificilă, expusă avalanşelor. Stratul de zăpadă are peste patru metri şi este bătătorită şi îngheţată, relatează New

Rafila anunţă că pentru prima dată în România se va face protonoterapie

Mediafax acum o ora
„Protonoterapia se va face, pentru prima oară, în România! Un pas hotărât în direcţia corectă, după cele 7 centre noi de radioterapie deblocate şi finanţate de MS”, spune ministrul Alexandru Rafila. Acesta susţine că joi a demarat studiul de piaţă p

Corina Crețu, mesaj de Ziua Europei: „De la aderarea la UE, România a avut cea mai mare rată de creştere a PIB pe cap de locuitor din regiune”

Ziare.com acum 55 minute
Europarlamentarul Corina Creţu, fost comisar european, a afirmat joi, 9 mai, cu ocazia Zilei Europei, că de la aderarea la UE, România a avut cea mai mare rată de creștere a PIB-ului pe cap de locuitor din regiune, adăugând că țara noastră a devenit

Vremea

București
acum

17°
joi

12°/17°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/18°
Iasi
acum

18°
joi

11°/18°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/20°
dum.

11°/17°
Constanta
acum

15°
joi

13°/15°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

9°/13°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
Timisoara
acum

17°
joi

11°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

13°/20°