Din nou, acte barbare comise de concetateni ai nostri au oripilat opinia publica italiana. Dupa talharii de tot felul (uneori asupra unor personalitati publice), violuri atroce (unul, consumat pe treptele unei biserici), rafuieli intre bande soldate cu omoruri, acum a venit vestea uciderii cu deosebita cruzime a sotiei unui inalt ofiter al marinei militare italiene. Nu sunt probabil singurele crime petrecute in Italia, poate nici cele mai grave, dar ele au in comun faptul ca au fost savarsite de cetateni straini – toti de aceeasi nationalitate.

Pentru opinia publica de oriunde, o crima al carei autor este strain este mult mai scandaloasa decat una similara comisa de un compatriot. Exista in fiecare om o doza de teama fata de strain. Sa ne imaginam ce s-ar fi intamplat la noi daca sotia unui ofiter roman ar fi fost batuta, violata si ucisa de catre un cetatean – sa zicem – chinez. De fapt, nu e necesar sa facem un efort de imaginatie. Este suficient sa ne intoarcem in 1993, in comuna muresana Hadareni. Atunci, doi oameni s-au certat si unul din ei l-a injunghiat mortal pe celalalt. In mod normal, lucrurile s-ar fi incheiat cu bagarea la puscarie a asasinului. Insa, cum faptasul era tigan, iar victima – roman, totul a degenerat, capatand accente de pogrom impotriva comunitatii de tigani. Sa mai spunem ca a fost nevoie sa se ajunga la CEDO pentru a se obtine o sentinta de despagubire a victimelor agresiunii colective si ca aceasta sentinta nu a fost niciodata pusa in aplicare de autoritatile romane?

Din aceasta perspectiva, reactia dura a autoritatilor italiene, ca si reactia de aversiune generalizata impotriva romanilor (deocamdata, din fericire, rezumata la nivelul verbal) inregistrata la nivelul opiniei publice italiene sunt cu totul de inteles. Lamentarile bazate pe argumentul ca majoritatea romanilor din Italia sunt oameni cumsecade, care isi