Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cabinete medicale construite ilegal in scoala Gropnita

Publicat in Ziarul de Iasi, sâmbătă 25 iulie 2009 ·

Primarul din Gropnita si Inspectoratul Scolar Judetean (ISJ) se contreaza din cauza unor cabinete medicale construite in incinta scolii. Un control al Prefecturii s-a incheiat fara nici o sanctiune, insa subprefectul Cristian Angheluta spune ca doua cabinete medicale au fost construite dupa o hotarire de consiliu local data in mod abuziv. Astfel, ISJ a a depus o plingere la Prefectura cum ca in spatiul scolii au aparut doua cabinete medicale fara un aviz din partea Ministerului Educatiei, lucru care este interzis prin lege. "Primarul a trecut o hotarire prin consiliul local, asa, de capul lui. Credea ca poate dispune de spatiul scolii cum vrea el. A fost facut un control si se vor lua masuri pentru intrarea in legalitate a intregii situatii. Functionarea cabinetelor este posibila, insa numai cu anumite aprobari", a declarat subprefectul Angheluta. Primarul Ovidiu Lana spune ca in comuna Gropnita au fost facute mai multe controale, chiar si de la Curtea de Conturi, fara a fi descoperite probleme. Ba mai mult, primarul sustine ca nu a facut nimic rau, iar controalele ajunse la Primarie sint comenzi politice ale PDL. "Nu avem nici o problema. Cabinetele nu sint in scoala, ci in curte. Asteptam o aprobare de la Ministerul Educatiei, unde am trimis de curind o cerere. Controlul de la Prefectura este o comanda politica, pentru ca altfel nu era nimic de verificat", a precizat primarul din Gropnita. Ovidiu Lana este singurul primar care a cistigat mandatul de primar din postura de independent, el inscriindu-se in PNL vara trecuta. Primarul din Gropnita si Inspectoratul Scolar Judetean (ISJ) se contreaza din cauza unor cabinete medicale construite in incinta scolii. Un control al Prefecturii s-a incheiat fara nici o sanctiune, insa subprefectul Cristian Angheluta spune ca doua cabinete medicale au fost construite dupa o hotarire de consiliu local data in mod abuziv. Astfel, I

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum o ora
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 31 minute
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 2 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 2 ore
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Centrul Infotrafic: Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat

News.ro acum o ora
Traficul feroviar este blocat, sâmbătă seară, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este oprit tem

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 4 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 4 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Handbal feminin: CSM Bucureşti, înfrângere cu Metz şi ratează calificarea la Tunreul F4 al Ligii Campionilor

News.ro acum 2 ore
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă şi sâmbătă, în deplasare, de formaţia Metz Handball, scor 29-23 (15-14), în manşa retur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. CSM ratează calificarea la Turneul Final Four, la care a jucat ultima dată

IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 2 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Vremea

București
acum

16°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
Iasi
acum

16°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
Constanta
acum

13°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

13°/22°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

21°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°