Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta: Vom introduce moţiunea de cenzură săptămâna viitoare

Publicat in Romania Libera, miercuri 13 octombrie 2010 · ·

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat marţi, la Teleorman, că săptămâna viitoare va fi introdusă moţiunea de cenzură pentru demiterea Guvernului Boc, astfel încât să fie votată până la finalul lunii, potrivit NewsIn.

Ponta a fost întrebat dacă PSD va introduce o nouă moţiune de cenzură în ceea ce priveşte angajarea răspunderii Guvernului pe Legea Educaţiei. "Decizia de azi a Guvernului are câteva componente: este o prostie, legea a trecut de Camera Deputaţilor, se află la Senat la Comisie, este aproape finalizată, iar în comisie a fost întârziată în mod legitim de preşedintele PDL al comisiei, domnul Hărdău, deoarece erau foarte multe lucruri greşite generate de incompetenţa şi de lipsa de cunoaştere a sistemului educaţional din partea ministrului Funeriu. În al doilea rând este o laşitate din partea Guvernului, are majoritate în ambele camere, faptul că nu sunt în stare parlamentarii să-şi voteze o lege dovedeşte o mare laşitate. În al treilea rând este neconstituţională, CCR a declarat în urmă cu un an neconstituţională procedura de angajare a răspundere pentru o lege de o asemenea importanţă", a spus Ponta.

Liderul PSD a mai afirmat că dacă reprezentanţii puterii îşi "închipuie că vor păcăli oamenii că Guvernul Boc este foarte bun, este foarte performant, dar numai Legea educaţiei are o problemă, se înşeală".

Ponta a mai explicat că acţiunea prioritară rămâne moţiunea de cenzură discutată deja cu PNL şi PC care va fi introdusă săptămâna viitoare spre a fi dezbătută şi votată până la sfârşitul lunii octombrie.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat marţi, la Teleorman, că săptămâna viitoare va fi introdusă moţiunea de cenzură pentru demiterea Guvernului Boc, astfel încât să fie votată până la finalul lunii, potrivit NewsIn.

Ponta a fost întrebat dacă PSD va introduce o nouă moţiune de cenzură în ceea ce priveşte angajarea răsp

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE: Vor fi 915 secţii de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Mediafax acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cele mai multe vor fi în Italia, Spania, Marea Br

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum o ora
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Cel mai tânăr consumator român de droguri este un copil de 8 anii

HotNews acum 2 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a vorbit, la Digi24, despre traficul de droguri de mare risc în România şi a recunoscut că fenomenul drogurilor nu a fost tratat de statul român „foarte pragmatic”. Aceasta a mai admis şi faptul că vârsta consumat

UPDATE - Maşină lovită de tren între Voila şi Făgăraş / O persoană aflată în autoturism a decedat / Traficul feroviar este perturbat / Circulaţia a fost redeschisă la 11.08- FOTO

News.ro acum 41 minute
O maşină a fost lovită de tren sâmbătă dimineaţă, între Voila şi Făgăraş, la o trecere la nivel cu calea ferată, o persoană aflată în autoturism decedând, iar altele fiind rănite, conform CFR SA, care precizează că personalul şi pasagerii trenului n

Djjokovici, după ce a fost lovit în cap de un recipient, la turneul de la Roma: A fost un accident

News.ro acum 3 ore
Lovit în cap de un recipient aruncat de un spectator în timp ce semna autografe vineri, la turneul de la Roma, Novak Djokovici a explicat că a fost un "accident". "Vă mulţumesc pentru mesajele de îngrijorare. A fost un accident şi mă odihnesc la hot

Concedierea echipei Tesla de încărcare a vehiculelor electrice ameninţă să încetinească programul lui Biden de electrificare a autostrăzilor

Mediafax acum o ora
Anul trecut, administraţia Biden a anunţat un plan ambiţios de extindere a infrastructurii de încărcare a ţării şi de a susţine adoptarea vehiculelor electrice. În cadrul programului National Electric Vehicle Infrastructure (NEVI), guvernul alocă 5

SUA pregătesc un pachet de ajutor militar de 400 de milioane de dolari pentru Ucraina. Ce conține acesta

Libertatea acum o ora
Statele Unite reiau ritmul obișnuit de furnizare a armelor pentru Ucraina după aprobarea legii care prevede alocarea a 61 de miliarde de dolari Kievului. Astfel, este în pregătire un pachet de ajutor în valoare de 400 de milioane de dolari, relateaz

Restricţii de trafic în aceste zile în București. Mii de alergători, aşteptaţi la semimaratonul Bucureşti în acest weekend

HotNews acum 5 ore
Aproximativ 10.000 de alergători sunt aşteptaţi la cea de-a 13-a ediţie a semimaratonului Bucureşti, competiţie care are loc în acest weekend. Trafic aglomerat in BucurestiFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Evenimentul reuneşte mai multe curse de al

Accident teribil pe calea ferată. Mașină spulberată de TREN în Făgăraș!

Gandul acum 2 ore
Un accident teribil s-a produs pe calea ferată sâmbătă dimineață, 11 mai, în jurul orelor 7. Un tren a spulberat o mașină, între stațiile Voila și Făgăraș. Potrivit CFR SA, accidentul s-a produs ca urmare a neasigurării unui conducător auto la o tre

Comandantul forţelor terestre ucrainene se aşteaptă ca războiul împotriva Rusiei să intre într-o fază critică în următoarele două luni

Mediafax acum 2 ore
"Rusia ştie că, dacă primim suficiente arme într-o lună sau două, situaţia s-ar putea întoarce împotriva lor", a declarat generalul Oleskander Pavliuk pentru revista The Economist. Livrările de arme americane au fost oprite câteva luni, în timp ce u

Vremea

București
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

10°/16°
lun.

9°/17°
mar.

11°/18°
Iasi
acum

20°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/16°
lun.

6°/15°
mar.

5°/16°
Constanta
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

9°/19°
dum.

7°/13°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
Timisoara
acum

21°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/21°