Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Judecatorii au audiat o parte dintre martorii din Dosarul Larisa

Publicat in Buna Ziua Iasi, vineri 30 iunie 2006 ·

•Judecatorii de la Tribunal au inceput audierea martorilor din dosarul uciderii Larisei Chelaru

Cu toate ca ancheta procurorilor in ceea ce priveste descoperirea celui care a violat-o pe Larisa Chelaru bate pasul pe loc, judecatorii de la Tribunalul Iasi continua urmarirea judecatoreasca in dosarul pentru omor intocmit impotriva lui Robert Ciobanu. Acesta din urma a fost trimis in judecata doar pentru infractiunea de omor, insa, conform anchetatorilor, violul copilei din Lunca Cetatuii a fost comis de o alta persoana. Ieri, judecatorii de la Tribunalul Iasi au inceput audierea martorilor din acest dosar, audierile derulandu-se pe o perioada de peste doua ore. In tot acest timp, martorii au declarat ce au stiut despre locul in care a fost ascuns cadavrul Larisei Chelaru si nu au dat prea multe detalii despre evenimentele care s-au petrecut in ziua crimei. Trebuie mentionat ca la termenul de judecata care a avut loc in urma cu doua saptamani Robert Ciobanu a fost audiat de catre judecatori. In fata instantei de judecata, acesta a recunoscut uciderea copilei, a spus ca ii pare rau pentru ceea ce a facut si ca este de acord sa despagubeasca familia fetitei cu suma de 2,5 miliarde lei (250 mii RON). Mai mult, Robert Ciobanu a spus ca vrea sa fie condamnat la pedeapsa maxima prevazuta de lege. Data de 8 octombrie 2005 a reprezentat o zi dramatica pentru familia Chelaru. Parintii au plecat la serviciu, iar Larisa a ramas singura in casa. Robert Ciobanu a batut la usa familiei Chelaru si a invitat-o pe Larisa in apartamentul sau. In fata judecatorilor, Robert a precizat ca a pacalit-o pe Larisa spunandu-i ca o cheama mama acestuia. Dupa ce a ajuns in apartament, Robert a convins-o pe copila sa intre in dormitorul sau, dupa care a simulat un act sexual. Dupa ce baiatul si-a satisfacut pornirile animalice, Larisa a vrut sa plece acasa. Inainte ca Larisa sa a

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Arbitrul român Istvan Kovacs va arbitra finala Europa League

Mediafax acum 47 minute
Pentru Kovacs va fi a doua finală europeană arbitrată în carieră, după cea din Conference League, ediţia 2022. Din brigada pentru această finală vor face parte şi conaţionalii Vasile Marinescu şi Ovidiu Artene, asistenţi, şi Cătălin Popa, asistent V

Cei trei interlopi suspectaţi că au ucis un bărbat într-un hotel din Padina, scoşi din arest preventiv şi plasaţi în arest la domiciliu

News.ro acum 2 ore
Curtea de Apel Ploieşti a decis, luni, scoaterea din arest preventiv a celor trei fraţi, membri ai lumii interlope, inculpaţi în dosarul uciderii unui bărbat într-un hotel din Padina. Cei trei au fost plasaţi în arest la domiciliu, decizia Curţii de

FOTO/VIDEO Protest spontan la Guvern: Zeci de angajați cer salarii mai mari și să nu mai fie discriminare salarială în administrația publică centrală

HotNews acum 52 minute
​Zeci de angajați ai aparatului de lucru al Guvernului au declanșat luni după-amiază un protest spontan în fața Palatului Victoria, solicitând salarii mai mari și eliminarea discriminării salariale la nivelul administrației publice centrale. Protest

BNR a decis menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la 7% pe an

News.ro acum 2 ore
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în şedinţă luni, a hotărât menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7%. Dobânda cheie este nemodificată din luna ianuarie 2023. ”Consiliul de administraţie al Bă

Ciolacu: Guvernul susţine alocarea unor resurse financiare consistente în viitoarea PAC

Mediafax acum o ora
Viitorul Politicii Agricole Comune, situaţia fermierilor în contextul provocărilor generate de războiul din Ucraina şi securitatea alimentară au constituit principalele subiecte ale întrevederii pe care premierul Marcel Ciolacu a avut-o luni, la Pal

Ministerul Apărării continuă campania de recrutare pentru soldaţi - gradaţi profesionişti / Sunt disponibile peste 3.800 de posturi în 32 judeţe din ţară şi în municipiul Bucureşti

News.ro acum 25 minute
Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a anunţat, luni, că va contina campania de recrutare pentru soldaţi gradaţi profesionişti şi a menţionat că sunt disponibile peste 3.800 de posturi în 32 judeţe din ţară şi în municipiul Bucureşti.

Un fost ministru din Kazahstan, condamnat la 24 de ani de închisoare pentru uciderea soției

HotNews acum o ora
Un fost ministru al economiei din Kazahstan a fost condamnat luni la 24 de ani de închisoare pentru uciderea propriei soţii, la capătul unui proces judiciar considerat un adevărat test pentru angajamentul preşedintelui Kasîm-Jomart Tokaev de a const

Rareş Bogdan: Ne dorim să obţinem un scor care să ne ducă la jumătate plus unu din europarlamentari

Mediafax acum o ora
„Ne dorim foarte mult ca, dacă românii vor înţelege ce reprezintă această echipă naţională formată din PNL şi PSD, să obţinem un scor care să ne ducă la jumătate plus unu din europarlamentari, asta înseamnă 17. De la 44% în sus, scor direct, facem 1

Un angajat al Primăriei Bacău, prins în flagrant după ce ar fi primit 6000 de euro mită

G4Media acum 2 ore
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău au început urmărirea penală a unui funcţionar public în cadrul Primăriei municipiului Bacău, mai exact șeful Direcţiei Administrare Baze Sportive, pentru comiterea infracțiunilor de luare de mită ş

Neamţ: Un bărbat şi-a distrus maşina după ce îi fusese reţinut certificatul de înmatriculare pentru că autoturismul avea mai multe defecţiuni / Tot evenimentul a fost transmis în direct pe Facebook chiar de către şofer - FOTO, VIDEO

News.ro acum 4 ore
Un bărbat din judeţul Neamţ şi-a distrus maşina după ce îi fusese reţinut certificatul de înmatriculare pentru că autoturismul avea mai multe defecţiuni. El a transmis în direct pe Facebook în timp ce spărgea geamurile şi farurile maşinii.

Vremea

București
acum

18°
lun.

9°/18°
mar.

12°/17°
mie.

7°/16°
joi

12°/19°
Iasi
acum

17°
lun.

6°/17°
mar.

6°/14°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
Constanta
acum

16°
lun.

11°/16°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
joi

6°/18°
Timisoara
acum

22°
lun.

7°/22°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°
joi

9°/21°