Pentru persoanele nefamiliarizate cu domeniul, dar şi pentru jurnalişti, preşedinţi sau consilieri prezidenţiali, aduc în atenţie principalele activităţi şi etape pe care le implica pregătirea prin doctorat până în 2005 (sistem practicat şi în perioada în care Dl. Ponta a fost doctorand).
Într-un context mai amplu, aş insista asupra unei precizări: sunt activităţi, cum este cu deosebire cercetarea ştiinţifică şi inovaţia, care nu pot fi încorsetate în canoane şi, respectiv, norme juridice rigide şi nepermisive, care le estompează tocmai sensul, misiunea şi obiectivele. În plus, creaţia ştiinţifică are un specific pentru fiecare domeniu, atât ca metodologie de realizare, cât şi ca mod de abordare, dezvoltare, aprofundare şi finalizare. Desigur, această specificitate a creaţiei ştiinţifice şi inovaţiei în domeniul dreptului nu poate fi ignorată, specialiştii în materie şi, doar ei în opinia mea, fiind cei în măsură să evalueze şi să opinieze asupra aspectului în discuţie, implicit în ce priveşte „produsul” rezultat (lucrări, monografii, tratate). Doctoratul este, prin excelenţă, o astfel de activitate.
Revenind la subiectul formulat, subliniem:
1. După organizarea concursului de admitere la doctorat, se susţineau cel puţin trei examene la discipline diferite şi/sau înruditecu domeniul în care urma a se pregăti doctoratul. Examenele se pregăteau şi se susţineau într-o perioadă de aproximativ un an şi jumătate – 2 ani, în faţa unor comisii de specialişti formate din decanul facultăţii, conducătorul de doctorat şi alţi trei profesori (sau conferenţiari) din centre universitare diferite.
2. Se elaborau cel puţin trei referate conexe subiectului tezei de doctorat (aşadar, posibile viitoare capitole ale tezei), iar acestea se susţineau la intervale de cca. 6 luni, de asemenea, în faţa unor comisii de specialişti.
Precizez că Programul pregătirii