Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Roubini: Grecia va ajunge in incetare de plati si va iesi din zona euro

Publicat in Ziare.com, miercuri 16 mai 2012 ·

Alegerile anticipate din Grecia vor fi castigate de stanga radicala (Syriza), formatiune care nu se va intelege cu reprezentantii creditorilor internationali, tara va ajunge in incetare de plati si apoi va iesi din zona euro, este de parere economistul Nouriel Roubini.

"Noile alegeri din Grecia vor conduce la victoria Syriza si la un curs de coliziune cu Troica europeana, iar aceasta la default si iesirea din zona euro", a afirmat Roubini, intr-o postare pe Twitter la scurt timp dupa anuntul ca vor organizate noi alegeri anticipate, scrie The Guardian.

Purtatorul de cuvant al Presedintiei elene a anuntat marti ca Grecia va organiza noi alegeri anticipate, dat fiind ca liderii principalelor formatiuni politice nu au ajuns la un acord pentru formarea guvernului.

Grecia: Consultarile au esuat, urmeaza anticipate

Coalitia Stangii Radicale este favorita in sondaje, dupa ce la alegerile parlamentare a obtinut al doilea scor (de aproape 17%), devansand Noua Democratie (aproape 19%). Potrivit unor sondaje, Coalitia Stangii, care se opune masurilor de austeritate din acordul de ajutor extern, ar obtine peste 20% din voturi la noile alegeri.

Grecia trebuie sa prezinte reprezentantilor creditorilor internationali pana la sfarsitul lunii iunie masuri pentru economii de 11,5 miliarde de euro, pentru continuarea finantarii.

Iesirea Greciei din zona euro precum si parerea pesimista a lui Roubini nu a fost confirmata insa in timpul intalnirii dintre cancelarul german Angela Merkel si noul presedinte al Frantei, Francois Hollande, ambii sustinand ajutarea in continuare a statului elen, pentru evitarea destramarii zonei euro.

Alegerile anticipate din Grecia vor fi castigate de stanga radicala (Syriza), formatiune care nu se va intelege cu reprezentantii creditorilor internationali, tara va ajunge

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 3 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Un alpinist român a murit pe Everest

Press Alert acum 2 ore
Alpinistul român Gabriel Viorel Țabără a fost găsit mort în cortul în care se odihnea în tabăra III, aflată la 7.470 de metri altitudine. „Gabriel şi ghidul său șerpaș au avut o zi normală şi au intrat în corturile lor, aşa cum fac de obicei alpiniş

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 4 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Ciucă: România nu poate fi intimidată de nimeni, având umbrela de securitate a NATO

Mediafax acum o ora
„România nu poate fi intimidată de nimeni, având umbrela de securitate a NATO. Însă, apărarea începe acasă, unde avem datoria de a consolida două direcţii esenţiale: revigorarea industriei de apărare şi adaptarea la ameninţările actuale”, reiese din

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 5 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 5 ore
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

20 de persoane din avionul Singapore Airlines care marţi a trecut prin turbulenţe severe se află la terapie intensivă. Numărul total al victimelor este de peste 100

News.ro acum 2 ore
Douăzeci de persoane care se aflau la bordul avionului companiei Singapore Airlines care a trecut prin turbulenţe puternice înainte de a face, marţi, o aterizare de urgenţă la Bangkok, se aflau la terapie intensivă în spitale din capitala thailandez

USR - Timişorenii erau trimişi la privat pentru RMN-uri, cei din clanul Cârpaci le obţineau gratis şi peste rând, în timpul administraţiei Robu / Timişoara nu poate fi lăsată pe mâna clanurilor

News.ro acum 2 ore
USR, afirmă, în urma declaraţiilor făcute într-o conferinţă de presă, de fosta directoare a Spitalului Municipal din administraţia PNL, că timişorenii erau trimişi la privat pentru RMN-uri, cei din clanul Cârpaci - care au ocupat abuziv mai multe cl

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 6 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

VIDEO Incendiu masiv la sediul gigantului farmaceutic danez Novo Nordisk

HotNews acum o ora
Un incendiu de proporții a cuprins miercuri clădirea de birouri a gigantului farmaceutic danez Novo Nordisk, în apropiere de Copenhaga, au anunţat pompierii din capitala daneză, transmite AFP. Incendiu masiv la sediul gigantului farmaceutic danez No

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

27°
mie.

12°/27°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

24°
mie.

15°/24°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°