În articolul anterior am discutat despre nevoia de afecţiune şi nevoia de respect. În satisfacerea acestor nevoi sunt la fel de importante timpul petrecut împreună cu copilul cât şi calitatea acestuia.
Nu este suficientă prezenţa. Copilul are nevoie de o prezenţă activă şi afectivă, de modele de comportament, de comunicare.
Nevoia de comunicare
Între 3 şi 6 ani copilul începe să aibă o viaţă socială. Intră în contact cu mai multe persoane, de vârste diferite, de la copii la adulţi. Grădiniţa, prin numărul mare de copii, persoanele străine cu care petrece câteva ore, educatoarea, părinţii altor copii, îl introduc brusc în societate. Uneori acomodarea este mai grea, dar de cele mai multe ori este firească.
Copilul începe să comunice mult mai mult. Dacă până acum era mai puţin implicat în relaţiile cu copiii, acum interrelaţionează din ce în ce mai mult cu ei în spaţiile de joacă, în parcuri şi în grădiniţă. Și faţă de adulţi copilul are altă atitudine.
El acumulează multe cuvinte atât în familie cât şi în activităţile preşcolare, le foloseşte corect sau inedit, creează sau susţine diferite situaţii de comunicare.
Bineînţeles că este important şi temperamentul copilului, felul lui de a fi. Unii sunt mai retraşi, mai tăcuţi şi timizi, alţii sunt vorbăreţi, impunători şi chiar impulsivi. Unii nu vor să iasă în evidenţă, se tem să nu greşească, alţii încearcă să capteze atenţia şi se manifestă natural sau dezinvolt în orice situaţie.
Copilul trebuie încurajat să comunice. Comunicarea dintre părinte şi copil stă la baza formării şi dezvoltării lui. Acest lucru înseamnă mai mult decât strictul cotidian.
Copilul pune multe întrebări şi are aşteptarea să i se răspundă. În această perioadă parcurge şi aşa-zisa „vârstă a de ce-urilor”.
Părintele trebuie să-i vorbească calm, cu cuvinte blânde, cu ton cald. Cuvintele nu
