Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu: Nu există nicio legătură între Ioana Băsescu şi procurorul Papici. Ponta poartă înaltul titlu de plagiator

Publicat in Gandul, miercuri 13 noiembrie 2013 ·

Preşedintele Traian Băsescu l-a atacat dur astăzi pe premierul Victor Ponta pe care l-a făcut "plagiator mic" şi "mincinos", după ce şeful guvernului a anunţat o anchetă parlamentară care să vizeze achiziţia terenului agricol de către familia prezidenţială, prin Ioana Băsescu, şi implicarea procurorului Papici în această tranzacţie.

Şeful statului a adăugat că, dacă premierul are suspiciuni, să facă o sesizare la Parchet. Ponta, dacă vrei să ai dispute politice, vino să discutăm noi doi, las-o pe fiică-mea. Dacă ai suspiciuni fă o sesizare la Parchet, dar cu numele tău, să poţi răspunde pentru denunţ calomnios", a fost mesajul preşedintelui pentru premier.

Cât priveşte banii cu care fiica sa a achiziţionat terenul de la Nana, şeful statului a spus că a luat un credit, iar cele aproape 300 de mii de euro, invocaţi de premier ca un lucru "dubios" provin din economiile făcute "muncă şi alte surse legale".

Mai mult, Băsescu a spus că nu s-a întâlnit niciodată cu procurorul Papici, dar l-a sunat astăzi pentru a-şi cere scuze că a fost implicat în acest scandal.

"L-am sunat pe Papici ca să-mi cer scuze că a fost implicat în scandal"

Preşedintele a susţinut că nu există nicio legătură între ancheta DNA şi achiziţia terenului din Călăraşi, comuna Nana, făcută de fiica sa cea mare, Ioana Băsescu

"După părerea mea, premierul încearcă să reîncălzească ce nu i-a reuşit cu falsul lui Sorin Roşca Stănescu şi generează un alt caz, dând de înţeles că procurorul Papici a fost implicat în verificarea unor terenuri anterior achiziţiei terenului de către fiica mea", spus el, repetând insistent faptul că premierul Ponta care a lansat atacul este un "plagiator".

"Premierul, ca de obicei, nu numai că poartă înaltul titlu de plagiator cum eu îl port pe acela de bunic, sunt două titluri mari în politică, dar e un mare mincinos. Încearcă să acop

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum o ora
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Sfânta Lumină de la Ierusalim, adusă sâmbătă seară în România. În jurul orei 19.00, va fi primită la Catedrala Patriarhală

Ziare.com acum 2 ore
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seară, 4 mai, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional

Locomotiva unui tren de călători s-a defectat, între staţiile Voila şi Făgăraş / Mai multe garnituri sunt afectate

News.ro acum 2 ore
Locomotiva unui tren de călători s-a defectat, sâmbătă, între staţiile Voila şi Făgăraş, şi mai multe garnituri sunt afectate. ”Trenul IRN 473 a rămas defect, în jurul orei 7.25, între staţiile Voila şi Făgăraş (linie simplă). Trenul urmează să fie

Tragedie înainte de Paște. Un bărbat a murit după ce s-a aruncat în fața trenului

Ziare.com acum o ora
Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat sâmbătă, 4 mai, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamţ. ”În jurul orei 5,20, poliţiştii din cadrul Biroului Judeţean Poliţie Transportur

Război în Ucraina, ziua 800. Rusia anunţă că Ucraina a atacat Crimeea ocupată cu rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS

Press Alert acum o ora
Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate de forţele ucrainene asupra peninsulei Crimeea (n.r. – aflată din 2014 sub ocupaţie rusă), a anunţat sâ

Gabriela Firea: Paştele este sărbătoarea care ne invită să trecem de la întineric la lumină, de la deznădejde la speranţă, de la moarte la viaţă - VIDEO

News.ro acum o ora
Candidatul PSD pentru Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a transmis, sâmbătă, un mesaj de Paşte, în care vorbeşte despre această sărbătoare ca despre momentul ”care ne invită să trecem de la întineric la lumină, de la deznădejde la speranţă, de la

Un șofer a fost filmat pe contrasens pe autostrada Sibiu-Cluj/ În imagini se vede că șoferul conduce cu viteză

G4Media acum o ora
Un șofer a fost filmat în timp ce mergea pe contrasens, pe autostrada A10 Sibiu – Cluj, relatează Digi24. Filmarea a fost făcută în dreptul localității Sântimbru. În imagini se vede că șoferul conduce cu viteză deși din sens opus veneau regulamentar

Turcia: Inflația a accelerat la 70%, prețurile au crescut cel mai mult în educație, hoteluri și restaurante

HotNews acum 3 ore
Inflaţia din Turcia a accelerat la 69,8% în luna aprilie, în termeni anuali, a raportat vineri Institutul de Statistică din Turcia, cele mai mari creşteri de preţuri de consum de la an la an fiind în educaţie, cu un salt de 103,86%, şi hoteluri, caf

O nouă incendiere a Coranului la Malmö, în Suedia, cu o zi înainte de începerea festivităților pentru Eurovision VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat şi o femeie au incendiat vineri, 3 mai, o copie a Coranului în oraşul suedez Malmö, cu o zi înainte să înceapă festivităţilor pentru concursul muzical Eurovision, informează dpa. Un clip video în care apar două persoane dând foc cărţii sfi

Artistul Mihai Mărgineanu, mesaj pentru părinți: „Băi, voi știți ce fac copiii voștri în Vama Veche?”

Adevarul acum 3 ore
Prezent pe litoral pentru un concert, dar și pentru a-și însoți copiii adolescenți, care și-au dorit să-și petreacă mini-vacanța pe litoral, Mihai Mărgineanu s-a declarat șocat de ce a văzut în Vama Veche.

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

19°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
Constanta
acum

18°
sâm.

13°/18°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

17°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°