Tot mai mulţi copii rămân şi în vacanţa mare în faţa calculatorului, în timp ce numărul celor care se bucură de aerul curat de ţară, la bunici, scade de la o vară la alta. Se bucură că „a venit vacanţa cu trenul din Franţa“, poate ieşi la joacă şi dimineaţa în faţa blocului. În acelaşi timp, alţi copii îşi fac bagajele pentru a pleca la ţară. Vlad are 10 ani şi locuieşte cu mama şi fratele lui mai mare într-un cartier bucureştean. Bunicii din partea mamei stau tot în Capitală, dar el preferă să stea acasă pentru că la ei se simte monitorizat.

Acasă, în schimb, Vlad se poate juca în voie la calculator şi o zi întreagă atunci când fratele lui pleacă în oraş, iar mama uită să-l gonească la joacă. Pentru el, asta înseamnă să iasă în faţa blocului şi să povestească cu băieţii despre scorurile-record la jocurile video. Mai iese şi cu bicicleta, dar rar pentru că nu are voie să plece „din faţa blocului”.

Se mândreşte că va pleca cu ai lui, la mare, două săptămâni şi tânjeşte să meargă cu tata la pescuit, dar acesta îl vizitează tot mai rar după ce s-a pronunţat divorţul.

Arestul dintre betoane

Pentru Adriana (23 de ani), „locuitul la bloc nu se compară cu libertatea pe care ţi-o oferă casa şi curtea”. Tânăra a copilărit la bunicii ei, într-un bloc din Cugir şi cu toate că oraşul este împrejmuit de dealuri şi păduri, mărturiseşte că spaţiul de joacă era destul de restrâns.

Puzzle-urile  au luat locul cretei pe asfalt

„Nu aveam copaci decât pe stradă, ori în ăia, nu mă lăsau să mă caţăr că «mă vede lumea»”, îşi aminteşte ea.  În timp ce alţii, de vârsta ei, se jucau „pe râu, în sus”, Adriana citea poezii în balcon.

Printre puţinele distracţii pe care şi le permitea era să se „dea cu bicicleta” şi să sară coarda în faţa blocului.  „Mă mai ducea bunica pe câmp câteodată, să ad