Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Călăraşi: La limita supravieţuirii în cartierul FNC-Livadă

Publicat in Adevarul, joi 26 august 2010 ·

Mulţi călărăşeni îşi înalţă case în zonele mărginaşe, unde plătesc pentru concesiuni sume mari, dar fără să aibă curent, canalizare şi apă.

Vasile Tudor locuieşte pe strada Dacia din Cartierul FNC-Livadă de mai bine de 10 ani de când a rămas fără serviciu. Pentru locul de casă concesionat de la Primărie plăteşte în medie 5.000 lei pe an, deşi nu beneficiază de nici o utilitate . „Eu am alimentare cu energie electrică de la motelul aflat în vecinătate , apa nu curge decât foarte greu, pentru m-am racordat la o conductă de o jumătate de ţol şi când eu deschid robinetul, ceilaţi aşteaptă o zi întreagă la coadă“, a declarat Vasile Tudor, locuitor în cartierul FNC -Livadă . Aprovizionare cu găleata Majoritatea vecinilor lui se alimentează de la cei mai înstăriţi, iar apa potabilă este cărată cu găleata sau bidonul tot din gospodăriile celor care au reuşit să se racordeze ca în cazul familiei Tudor, care de nevoie, s-a racordat la o conductă secundară. „Eu sunt un norocos, am doar un copil. Lucrez fierărie alături de tatăl meu. Împreună am înjghebat o gospodărie unde cresc un cal, porci, păsări din care îmi asigur hrana pentru familie“, a mărturisit Vasile Tudor.

Comerţ cu sticle

Lângă el stă un rrom spoitor, Fănel Nicolae, 49 de ani originar din Roseţi. Despre el vecinii spun că este un ămărăştean cu 6 copii care a reuşit construirea unei locuinţei din BCA cu ajutorul banilor strânşi de cel mai mare fecior al său. El îşi duce traiul din banii pe care îi primeşte din vânzarea sticlelor de plastic. Face trei transporturi pe zi la punctele de colectare şi cu banii primiţi asigură pâinea pentru cei 5 copiii minori aflaţi acasă.„Fiu meu a fost la Italia şi a venit cu banii pentru casă. Dacă nu era el, nu reuşeam să plecăm nici azi din Roseţi“ , a declarat Fănel Nicolae, vecin cu Vasile Tudor în cartierul FNC- Livadă.

Sacii salvatori Spre deosebire de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni a aterizat forțat pe un teren agricol din Alba, din cauza unor scurgeri de carburant. Pompierii l-au găsit cu roţile în sus

Ziare.com acum 20 minute
Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat duminică, 28 aprilie, pe un teren agricol de pe raza localităţii Vurpăr. Pilotul a refuzat transportul la spital. "În urma unui apel prin SNUAU 112, a fost semnalat faptul că un avion de mici dimensiuni

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 5 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum o ora
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Nicuşor Dan: Am început aplicarea tratamentelor pentru combaterea ţânţarilor

Mediafax acum o ora
Potrivit acestuia, Compania Municipală Eco Igienizare a demarat primul tratament din cele 14 prevăzute anul acesta în Programului Unitar de Acţiune aprobat de CGMB. Tratamentele se vor desfăşura zilnic, în intervalul orar 22.00 – 5.00, în toată Capi

Situaţia de pe front s-a „deteriorat”, afirmă comandantul-şef al forţelor ucrainene

Adevarul acum 34 minute
Comandantul-şef al forţelor ucrainene, Oleksandr Sîrski, a indicat duminică în social media că situaţia de pe front s-a „deteriorat” şi trupele ruse au înregistrat „succese tactice” în mai multe zone.

Stelian Ion, candidatul Dreaptei Unite la Primăria Constanţa, atrage atenţia că semnătura sa şi a altor colegi din USR apare fraudulos pe lista de susţinători ai Dianei Şoşoacă

News.ro acum 47 minute
Stelian Ion, deputat USR, candidat al alianţei Dreapta Unită la Primăria Constanţa, atrage atenţia că semnătura sa şi a altor colegi din USR Constanţa apare în mod fraudulos pe lista de susţinători ai Dianei Şoşoacă. Deputatul USR a adăufat că a cer

Prințul Harry revine în Marea Britanie, dar FĂRĂ soția sa. Care este motivul

Gandul acum o ora
Prințul Harry urmează să participe la o ceremonie religioasă la Catedrala Saint Paul, în cursul zilei de miercuri, cu ocazia aniversării a zece ani de la fondarea Fundației Invictus Games. Pentru aceasta, el se va întoarce în Regatul Unit, dar fără

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 8 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu propune ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primăriei Bucureşti

News.ro acum 4 ore
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Sorin Grindeanu a propus ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primărie Bucureşti şi a precizat că aceasta a devenit un inel al Capitalei.

AUR l-a prezentat pe actorul Mugur Mihăescu drept candidatul său pentru președinția CJ Olt

HotNews acum 2 ore
Actorul Mugur Mihăescu, cunoscut pentru rolul „Garcea” din „Vacanța Mare”, și-a depus duminică la Biroul Electoral Olt candidatura pentru președinția Consiliului Județean Olt, relatează Agerpres. Mugur MihăescuFoto: Inquam Photos / George Călin Repr

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Iasi
acum

21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

18°
dum.

12°/18°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

8°/22°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

24°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°