Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Slobozia: Deţinuţii de astăzi, afaceriştii de mâine

Publicat in Adevarul, vineri 17 iunie 2011 ·

La Penitenciarul Slobozia, a fost demarat un program prin care se urmăreşte dezvoltarea spiritului antreprenorial al puşcăriaşilor. În cadrul proiectului, s-au înscris 23 de persoane private de libertate. Ieri după-amiază, acestea şi-au demonstrat calităţile de antreprenori şi au creat produse hand-made din hârtie şi materiale textile.

Acţiunea care a avut loc la Penitenciarul Slobozia face parte din proiectul „Gândeşte pentru viitor“, al cărei scop este acela de a dezvolta spritul antreprenorial al persoanelor private de libertate. La acţiunea demarată ieri, au participat 15 din cei 23 de deţinuţi înscrişi în cadrul proiectului. Aceştia au luat parte la un atelier hand-made prin care au încercat să îşi evidenţieze imaginaţia, spiritul de echipă şi puterea de a-şi promova singuri produsele. „Prin acest program urmărim să dezvoltăm abilităţile pe care persoanele private de libertate le au, astfel încât, după eliberarea din penitenciar, acestea să-şi poată pune bazele unei afaceri de succes“, a declarat Iulian Vasile, director educaţional al Penitenciarului Slobozia.

Inspiraţi de copilărie

Pentru a se putea apuca de treabă, ei au fost nevoiţi să îşi procure singuri materia primă. Colile de hârtie, foarfecele, pânzele şi lipiciul, pixurile şi cariocile s-au vândut în cadrul unei licitaţii organizate ad-hoc. Imediat ce s-au asigurat că au la îndemână tot ceea ce le trebuie, puşcăriaşii s-au pus pe treabă. Cel mai inventiv s-a dovedit a fi Ionuţ Muşat (25 de ani), care a reuşit să transforme o pereche de şosete în doi ursuleţi de pluş. A învăţat să facă acest lucru în spatele gratiilor, unde a ajuns în urmă cu şase ani, după ce a săvârşit o tâlhărie. După ce a umplut cu vată şosetele, le-a lipit ochi din hârtie şi le-a cusut urechile. „Ca să nu mă plictisesc, m-am apucat să fac ursuleți din şosete.Sunt încântat de cum mi-au ieșit şi chia

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Rusia vrea să producă limuzina lui Putin la fosta fabrică a Toyota din Sankt Petersburg

HotNews acum o ora
Rusia va începe să producă anul acesta mașini de lux Aurus, folosite ca limuzină prezidențială de Vladimir Putin, la fost fabrică Toyota din Sankt Petersburg, orașul natal al liderului de la Kremlin, relatează Reuters. Vladimir Putin pregatindu-se s

Sute de tone de legume și fructe, retrase de la comercializare. Nereguli la peste 90% dintre operatorii economici verificați

Ziare.com acum 2 ore
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au verificat peste 1.000 de operatori economici care vând fructe şi legume, iar 360 de tone au fost retrase temporar de la comercializare. Echipele de control au găsit mai multe

UPDATE - Serviciile ucrainene anunţă că au dejucat un nou complot rus de asasinare a lui Zelenski. Preşedintele urma să fie luat ostatic chiar de către cei care îl păzeau şi apoi trebuia ucis. Pe lista de ţinte erau şi şefii SBU şi GUR - FOTO

News.ro acum 2 ore
Serviciul ucrainean de securitate SBU a anunţat marţi că a prins agenţi ruşi infiltraţi în cadrul serviciului ucrainean de pază de stat (UDO) care plănuiau asasinarea preşedintelui şi a altor înalţi oficiali guvernamentali. "Contraspionajul şi anche

Rareş Bogdan, despre alegerile prezidențiale: Singurul candidat pe care noi îl susţinem este Nicolae Ciucă. Noi credem în şansa domnului general

HotNews acum o ora
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat, marţi, că singurul candidat pe care liberalii îl susţin pentru a intra în cursa pentru alegerile prezidențiale este liderul PNL, este Nicolae Ciucă: „Noi credem în şansa domnului general Ciucă”. Nic

Maia Sandu își propune să reintregreze Transnistria în Republica Moldova înainte de aderarea a UE

HotNews acum 3 ore
​Republica Moldova vrea să rezolve problema regiunii separatiste Transnistria înainte de accederea în Uniunea Europeană, a declarat președinta Maia Sandu în timpul unei vizite în Norvegia, relatează Reuters. Maia Sandu la summitul UEFoto: Lian Yi /

Soarele intră în nori. Cod portocaliu de furtuni în judeţul Iaşi

Mediafax acum 2 ore
Potrivit ANM; sunt vizate localităţile Belceşti, Podu Iloaiei, Erbiceni, Bălţaţi, Dumeşti, Ion Neculce, Lungani, Brăeşti din judeţul Iaşi. În aceste zone se vor semnala grindină de dimensiuni medii, frecvente descărcări electrice, intensificări ale

Tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank a fost autorizată de Consiliul Concurenţei

News.ro acum 3 ore
Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA. ”Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA”, infor

Misiunile jandarmilor din Tulcea în minivacanța de 1 Mai și Paște

Ziua Constanta acum o ora
În minivacanța de 1 Mai și perioada Sărbătorilor Pascale, jandarmii tulceni au fost alături de cetățeni pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale. Pe timpul misiunilor executate, nu au fost înregistrate evenimente majore, însă au fost c

Maia Sandu: Dacă Rusia va ataca, Moldova se va apăra singură

Mediafax acum 41 minute
Declaraţia a fost făcută în cadrul unui interviu acordat bloggerului rus Iuriy Dud, preluat de publicaţia European Pravda. ,,Vom face totul pentru a preveni acest lucru (un posibil atac al Rusiei asupra Republicii Moldova – n.r.), inclusiv planul no

Incendiu la groapa de gunoi a orașului Galați. A fost emis mesaj RO-Alert VIDEO

Ziare.com acum o ora
Un incendiu puternic s-a produs marți, 7 mai, la groapa de gunoi a orașului Galați, în zona Tirghina. ISU Galați a anunțat că a intervenit cu mai multe mașini de pompieri și că a fost emis și un mesaj RO-Alert pentru locuitorii din zonă. Incendiul p

Vremea

București
acum

24°
mar.

15°/26°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

18°
mar.

13°/25°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

24°
mar.

12°/24°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

25°
mar.

14°/25°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°