Compania naţională de transport al energiei Transelectrica (TEL) a încheiat un contract în valoare de 361,3 milioane de lei (82,2 milioane de euro) cu o filială proprie, Smart SA, pentru achiziţia de servicii şi lucrări la instalaţiile electrice, potrivit Mediafax.
Încheierea contractului a fost aprobată marţi de Consiliul de Administraţie al Transelectrica, se arată într-un comunicat al companiei transmis miercuri Bursei de Valori Bucureşti.
Contractul va fi derulat pentru o perioadă de trei ani, până în 2015.
Smart SA este una dintre cele şase filiale ale Transelectrica şi are ca obiect de activitate prestarea de servicii de mentenanţă a reţelelor de transport al energiei.
Transelectrica este controlată de stat, prin Ministerul Economiei.