Pugilistul şi-a apărat, duminică, pentru a patra oară centura de campion mondial. Secretul seriei sale de reuşite este dezvăluit chiar de numele străzii pe care a crescut în comuna gălăţeană Pechea

La 14 ani, când a intrat prima dată în sala de box, era atât de firav încât nimeni nu credea că va putea face sport de performanţă. “Nu mi-am închipuit, în acei ani, că un copil atât de cuminte, atât de liniştit şi paşnic, va ajunge să facă box. Cu atât mai mult că va deveni campion mondial, mai ales că nu avea un fizic care să-l recomande pentru aşa ceva. Era un copil slăbuţ”, mărturiseşte Maria Armencea, cea care i-a fost dirigintă din clasa a cincea şi pănă a terminat gimnaziul.

Doar primul său antrenor, Felix Păun, a avut ochi să vadă în Bute un potenţial viitor campion al lumii. “Era atât de slab, încât am avut mari probleme cu el la început. Era un chin să-l aduc măcar la greutatea minimă pentru cea mai mică categorie, altfel nu avea voie în competiţii. M-a încântat, când a intrat în sală prima dată, viteza sa deosebită şi am ales să încerc să-l fac boxer. Ulterior, nu a fost greu să lucrez cu el, pentru că are o capacitate fantastică de a învăţa, de a asimila ce îi spune antrenorul. Nu exagerez, a fost ca în poveşti, progresa într-o săptămână, cât alţii într-un an”, a povestitit Felix Păun.

Până la 14 ani, campionul mondial la categoria supermijlocie nu s-a simţit deloc atras de ringul de box. Singurul băiat al familiei Bute, de pe strada Muncii, cocoloşit de cele patru surori, visa să ajungă inginer sau poliţist şi, ca aproape orice copil, avea fotbalul în cap.”Când eram puştan, am jucat atacant la echipa din Pechea. Eram un stângaci bunicel, nu eram deloc duşman cu mingea şi stăteam bine pe picioare, chiar dacă eram slăbănog", povesteşte Bute.

A ajuns aproape întâmplător în ring. Noroc că în Pechea este sală de box, altfel