Artist de factura clasica, Stefan Coman se delimiteaza premeditat de stridentele avangardiste, socotind ca acestea imping arta spre o zona care sufoca inspiratia si o constring sa ia chipuri monstruoase. Frigul din ultima vreme pare sa se fi simtit si in galeriile de arta. Nu pentru ca salile ar fi fost neincalzite, silind publicul sa ramina acasa, nici din cauza ca artistii ar fi incetat cumva sa expuna. Dimpotriva, verva expozitionala este de nestavilit, insa nu intotdeauna cu finalitatea dorita. In absenta oricarei „prize" publice, multe din intimplarile pretins artistice au alura unor prohoduri auto-celebrative, recitate vanitos de chiar autorii lor. Ma refer la expozitiile cu iz aproape conspirativ, in care cinci-sase artisti, asociati conjunctural, se prind intr-o hora a admiratiei reciproce, fara ca entuziasmul lor sa fie in vreun fel impartasit. Ar mai fi si evenimentele „de anvergura" internationala, care aduna fara vreun criteriu anume sute de participanti. In acest din urma caz, multimea de autori si aglomeratia de lucrari descumpanesc orice vointa critica. Ce anume le justifica expunerea, daca lipsa de proiect sau fragilitatea ideilor sint singurele evidente? Poate doar grija de a bifa in propriile CV-uri noi „activitati" sau „prezente", necesare ulterior pentru cuantificarea meritelor salariale. Dar sa lasam deoparte povestile nu tocmai placute... Inceputul lui martie se arata promitator. Ateneul din Tatarasi este gazda unei expozitii de primavara („Pictura de peste Prut") semnata de Stefan Coman - pictor aflat la virsta maturitatii profesionale. Nascut in 1964, acesta si-a facut studiile artistice la Chisinau, devenind in 2004 membru al Uniunii Artistilor Plastici din Moldova. Itinerantele expozitionale de pina acum au urmat trasee indepartate, descriind un cimp larg de miscare, tablourile sale fiind prezente in numeroase galerii din Est (rusesti si ucr