Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Angajaţii pentru lucrări comunitare din municipiul Petroşani au fost păziţi ca ocnaşii

Publicat in Adevarul, miercuri 5 mai 2010 ·

Fuga de muncă este „sportul” preferat al asistaţilor social din Petroşani. Pentru a nu „evada” în drum spre locul de muncă, asistaţii social din Petroşani sunt însoţiţi de poliţişti şi verificaţi în permanenţă.

Primesc aproape 600 de lei pe lună, sunt numiţi asistaţi social şi au o singură obligaţie: să presteze 72 de ore de muncă pentru diferite lucrări comunitare. Cu toate acestea, edilii din Petroşani au ajuns la disperare după ce au constatat că asistaţii social de aici găsesc tot felul de motive pentru a scăpa de muncă.

„O mare parte dintre ei se îmbolnăvesc subit şi nu mai pot munci. Alţii dispar pur şi simplu în timp ce se îndreaptă spre locul de muncă. Este inadmisibil”, a declarat Ioan Dobre, directorul Serviciului de Gospodărie din cadrul Primăriei Municipiului Petroşani.

Măsuri dure

Sătui să plătească bani buni pentru nimic, edilii au găsit câteva metode de a-i „convinge” pe asistaţi că trebuie să-şi îndeplinească planul pentru salariul de aproape 600 de lei primit în fiecare lună. „Prima măsură a fost de a se înlocui toţi şefii de echipă numiţi iniţial tot din rândul asistaţilor cu supraveghetori din primărie. Apoi s-a convenit să fie însoţiţi de poliţişti până la locul de muncă”, a explicat Dobre.

Aşa se face că prin centrul Petroşaniului echipele de lucrători sunt însoţite până la locul unde trebuie să muncească, la fel cum se procedează în cazul deţinuţilor scoşi din penitenciar la muncă. Singura diferenţă este că poliţiştii, în loc de arme, au un carneţel în care-i notează pe cei care se pierd pe traseu.

Noile măsuri i-au nemulţumit pe unii dintre asistaţi. „Totul era bine până acum. Ar trebui să-i urmărească doar pe cei care chiulesc”, a spus Marian, unul dintre asistaţi.

Deşi aceste măsuri sunt eficiente, ori cel puţin aşa consideră edilii, printre asistaţi îşi mai face loc şi câte

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum o ora
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

Macron și Jinping propun un ”armistiţiu olimpic” în toate teatrele de război pe durata desfăşurării JO de vară de la Paris VIDEO

Ziare.com acum o ora
Emmanuel Macron şi Xi Jinping, preşedinţii Franţei şi Chinei, au pledat luni, 6 mai, pentru un "armistiţiu olimpic" în toate conflictele din lume pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice de vară de la Paris. Acest armistiţiu ar putea fi, de asemene

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 3 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 11 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

NATO, UE şi SUA condamnă exercițiile nucleară ale Rusiei. Rușii au explicat de ce le-au efectuat

Wall-Street.ro acum 2 ore
NATO, UE şi SUA au calificat drept iresponsabile exerciţiile militare pentru folosirea unor arme nucleare tactice anunţate mai devreme de Moscova, care şi-a motivat această decizie în urma declaraţiilor unor oficiali occidentali şi implicării crescâ

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum o ora
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 3 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 3 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Vremea

București
acum

19°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

18°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
Timisoara
acum

18°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°