Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Înger păzitor al Universităţii Craiova

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 6 noiembrie 2010 ·

În lupta cu Dinamo şi Steaua, Adrian Păunescu a încercat să ajute "Ştiinţa" prin influenţa dată de săptămânalul Flacăra şi de Cenaclu.

Oltean din Bârca, judeţul Dolj, deşi a văzut lumina zilei în Basarabia, Adrian Păunescu a avut mereu o relaţie specială cu Universitatea Craiova. Pe măsură ce notorietatea sa a crescut ca poet, gazetar şi realizator de cenaclu, acesta s-a apropiat tot mai mult de echipa de fotbal, neezitând să-şi folosească toate resursele pentru a-i ajuta pe craioveni să devină o forţă a campionatului. Concomitent, la începutul anilor '70, Universitatea se anunţa deja drept una dintre cele mai puternice echipe româneşti, bătându-se pentru prima dată pentru titlul de campioană în sezonul '72-'73. La final, "Ştiinţa" a fost nevoită să se recunoască învinsă de Dinamo la egalitate de puncte, dar cu un golaveraj mai bun, după un final cu "cântec".

L-a făcut libero pe Ştefănescu. Considerând că i s-a furat titlul, Cra­io­va a asimilat Dinamo drept princi­palul rival istoric, iar Adrian Păunescu s-a implicat de atunci activ în viaţa echipei. Una dintre mutările decisive care aveau să le aducă "alb-al­baş­trilor" cucerirea titlului în sezonul ime­diat următor a fost transferarea lui Costică Ştefănescu de la Steaua, la schimb cu Ştefan Sameş. Iniţial atacant, apoi retras mijlocaş, Ştefănescu avea să fie din nou reprofilat libero, la sugestia directă a poetului făcută an­trenorului Constantin Teaşcă. Re­zultatul se ştie: Ştefănescu a jucat 13 ani fără întrerupere ca libero pentru Universitatea şi echipa naţională, de­venind rapid căpitanul echipei şi unul dintre liderii de necontestat, alături de Ilie Balaci.

Totodată, Adrian Păunescu, re­cu­noscut drept un chibiţ priceput la fotbal, a avut un rol determinant în le­gi­ti­marea la Craiova a unor jucători cu probleme de dosar, cum erau Alexandru Boc şi Aurică Beldeanu. Primul, de

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Judecătoarea din dosarul Vlad Pascu se transferă la Constanţa. CSM i-a aprobat transferul

Mediafax acum o ora
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţiona dosarul Vlad Pascu, părăseşte instanţa din Mangalia şi se transferă la Judecătoria Constanţa. Secţia de judecători a CSM i-a aprobat transferul începând cu 1 iunie. Accidentul în care Roberta Marin

Prim-ministrul Marcel Ciolacu, primit la Palatul Prezidenţial de către preşedintele Turciei Recep Tayyip Erdogan / Vor fi semnate mai multe Acorduri şi memorandumuri de înţelegere privind cooperarea sectorială

News.ro acum 26 minute
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a fost primit, marţi la Palatul Prezidenţial din Ankara, de către preşedintele Recep Tayyip Erdogan. La momentul transmiterii acestei ştiri, premierul participă la ceremonia de semnare a Declaraţiei Comune pentru Înfiin

Rodeanu: PNL fără mască - înjurături şi bătaie în Parlament / Florin Roman spune că a fost agresat de Dan Vîlceanu

Mediafax acum 2 ore
În urmă cu puţin timp, România a văzut cum doi foşti miniştri ai PNL îşi rezolvă diferendele cu metode de cartier, învăţate în spatele blocurilor, scrie pe Facebook vicepreşedintele Comisiei de Apărare din Camera Deputaţilor, Boigdan Rodeanu. El spu

Nou val de praf saharian deasupra României!

Ziua Constanta acum 2 ore
Meteorologii anunţă că un nou val de praf saharian va ajunge deasupra României, începând de marţi seară şi va putea fi observat în special peste regiunile vestice şi sud-vestice. Iată comunicatul cu privire la transportul de praf saharian în zona R

UPDATE - Un mort şi circa 30 de răniţi într-un zbor Londra-Singapore, în urma unor "turbulenţe puternice". A coborât 1.800 de metri în 3 minute. Avionul era un Boeing 777 şi a aterizat de urgenţă la Bangkok. Persoana decedată este cetăţean britanic- FOTO

News.ro acum o ora
Un Boeing 777 operat de Singapore Airlines a înregistrat marţi perturbări majore în zbor, a anunţat compania aeriană, ceea ce a dus la moartea unei persoane, cetăţean britanic, şi la rănirea altor câteva zeci, relatează AFP. Aeronava, un Boeing 777-

Asma al-Assad, soţia preşedintelui sirian, suferă de o leucemie, după ce s-a vindecat de cancer la sân

News.ro acum 2 ore
Soţia preşedintelui sirian Bashar al-Assad, Asma, în vârstă de 48 de ani, care s-a vindecat după un cancer la sân, suferă de o leucemie şi va urma un tratament, anunţă marţi într-un comunicat preşedinţia siriană, relatează AFP. ”După ce a prezentat

Metroul din Cluj, mai aproape de realitate. A fost emisă autorizaţia de construire

Mediafax acum o ora
Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, a semnat, marţi, autorizaţia de construire pentru metroul clujean. Potrivit proiectului, Magistrala 1 de metrou Cluj va avea o lungime de 21,3 km, cu 19 staţii subterane şi un depou suprateran.

Primul scaner cu raze X pentru combaterea activităţilor ilicite, inaugurat la Galaţi-Giurgiuleşti

Mediafax acum 2 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, instalarea primului scaner în Biroul vamal Giurgiuleşti, destinat autovehiculelor, reprezintă doar o parte din efortul Ministerului de Finanţe şi al Autorităţii Vamale Române de a moderniza infrast

Adrian Vasile nu mai este antrenorul echipei CSM București

HotNews acum 3 ore
CSM București a anunțat pe site-ul său oficial despărțirea de antrenorul Adrian Vasile. Campioana României la handbal feminin a ratat prezența în Final4-ul EHF Champions League după ce a fost eliminată de Metz. Adrian VasileFoto: CTK / Alamy / Alamy

Ploi torențiale, vijelii și grindină în peste jumătate din țară. Cum va fi vremea în București FOTO

Ziare.com acum 7 ore
Un cod galben de instabilitate atmosferică accentuată a fost anunțat marți, 21 mai, de meteorologi pentru peste jumătate din teritoriul țării. Până joi dimineaţă, vor cădea cantităţi importante de precipitaţii, iar vântul va sufla şi cu 70 de kilome

Vremea

București
acum

24°
mar.

12°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

15°/28°
Iasi
acum

27°
mar.

11°/27°
mie.

11°/26°
joi

14°/26°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

21°
mar.

14°/21°
mie.

15°/18°
joi

15°/19°
vin.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

12°/26°
mie.

11°/19°
joi

12°/22°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

28°
mar.

14°/28°
mie.

15°/22°
joi

13°/24°
vin.

16°/20°