Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fitch: Băncile din România, Ungaria şi Bulgaria sunt cele mai vulnerabile din regiune la o nouă criză

Publicat in Romania Libera, joi 21 octombrie 2010 ·

Băncile din România, Ungaria şi Bulgaria sunt cele mai vulnerabile din Europa de Est la o repetare a crizei, întrucât volumul de împrumuturi neperformante rămâne ridicat, iar avansul economic lent limitează creditarea, potrivit agenţiei de rating Fitch, citata de Mediafax.

"Băncile nu o duc prea bine, mai ales din punct de vedere al calităţii activelor, în România, într-o oarecare măsură în Ungaria şi mai puţin în Bulgaria. Sistemele bancare din România, Ungaria şi Bulgaria par, de asemenea, a avea o situaţie mai slabă din cauza dezechilibrelor macroeconomice", a declarat, într-un interviu pentru Bloomberg, Michael Steinbarth, director la Fitch Londra.

În perioada crizei, băncile din Europa de Est, inclusiv diviziile UniCredit, cele ale Erste Group şi Societe Generale, au refinanţat cu dificultate datoriile, inclusiv cele contractate pentru împrumuturi ipotecare în valută şi credite de consum. Băncile din România şi Bulgaria sunt ameninţate şi de riscul unei extinderi a crizei datoriilor din Grecia, în timp ce în Ungaria taxa suplimentară instituită asupra sectorului diminuează profiturile.

Chiar dacă Europa de Est îşi revine din cea mai gravă criză a ultimilor 20 de ani, politicile de austeritate ale guvernelor limitează creşterea economică, în contextul în care Uniunea Europeană vrea să împiedice o escaladare a crizei datoriilor.

În România, eforturile de reducere a datoriilor în următorii ani vor limita avansul economic, a afirmat Steinbarth. Guvernul trebuie să scadă deficitul bugetar de la 7,2% anul trecut la 6,8% anul acesta, parte a acordului de împrumut cu Fondul Monetar Internaţional.

Premierul ungar Viktor Orban s-a angajat să reducă anul următor deficitul bugetar sub limita de 3%, acceptată în Uniunea Europeană. Totodată, Bulgaria trebuie să coboare deficitul bugetar de la 4,8% anul acesta sub 3% anul viitor.

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO Gestul lui Gigi Becali, imediat după FCSB - CFR Cluj » Ce a făcut la tribuna oficială

Gazeta Sporturilor acum 23 minute
Gigi Becali a fost pe Arena Națională pentru FCSB – CFR Cluj și nu a fost prea afectat de înfrângerea elevilor săi, 0-1. Imediat după fluierul de final, Gigi Becali a făcut un gest caritabil. Prezent în tribuna oficială, patronul FCSB a remarcat o p

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum o ora
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 2 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

„Îi doresc tot binele din lume!”. Donald Trump spulberă speculațiile în ceea ce privește desemnarea lui Nikki Haley pentru funcţia de vicepreşedinte

HotNews acum o ora
Fostul preşedinte american Donald Trump, care candidează în alegerile din noiembrie pentru un nou mandat la Casa Albă, a dat sâmbătă asigurări că fosta sa rivală republicană Nikki Haley nu se numără printre persoanele pe care el le ia în considerare

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 8 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 10 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 5 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 2 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

Rusia anunţă că a cucerit cinci sate în regiunea ucraineană Harkov şi unul în Doneţk

News.ro acum 4 ore
Ministerul rus al Apărării a anunţat sâmbătă că forţele sale au cucerit cinci sate de frontieră în regiunea ucraineană Harkov, unde Moscova a lansat vineri o ofensivă, exploatând avantajul său tot mai mare pe câmpul de luptă din estul Ucrainei, rela

Vremea

București
acum

17°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
Iasi
acum

15°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/15°
mar.

8°/16°
Constanta
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/16°
lun.

9°/15°
mar.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

9°/19°
dum.

7°/14°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
Timisoara
acum

13°
sâm.

11°/22°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°